MX19

Benemerito de las Americas, asta se pare ca e ideea.
Laguna Miramar ne tentase inca de la inceputul trip-ului, este un lac limpede, fara pic de poluare, albastru turcoaz, in mijlocul unei jungle dese. Pentru a ajunge insa acolo, trebuie sa te cam tii. De bara,... vreme de sase ore, intr-un camion, pe un drum neasfaltat, si anume cu plecare din Ocosingo. Dupa aceea cam sapte kilometri de hiking prin jungla, cu un ghid din sat, si practic esti acolo! Nu stiu cat am detaliat pana acum cu regiunea Chiapas, dar nu e chiar locul in care sa stai cu vigilenta adormita. Statul este cuibul de vulturi al Zapatistilor, pe care, desi unii mexicani pe care i-am intalnit spun ca nu exista si ca revolutia lor a fost doar o scorneala pentru rasturnarea presedintelui in 1994, pe care, deci, va asigur ca armata federala ii ia foarte in serios. In 2008 inca existau conflicte in zona, Zapatistii implicandu-se adesea in contra discriminarii indigenilor de catre administratie. Drumurile au controale militare dese, satele sunt unele pro altele contra Zapata, deci trebuie sa stii cam cu atentie unde te afli si incotro te indrepti. Traficul cu arme si droguri, precum si tranzitul ilegal de persoane sunt la ele acasa. Chiapas este de fapt in chiar "coasta" Guatemalei, cu granita pe "Carretera Fronteriza".

Drumul spre Laguna am fi putut sa-l facem prin Ocosingo, cu conditia sa mergem pe lumina, pentru ca Lonely Planet semnaleaza un segment de drum pe care s-au mai intamplat hold-up-uri de autobuze, dar soferul de ieri ne-a explicat ca exista un alt acces spre Laguna, din est, din acest Benemerito de las Americas.
Asa ca la patru dimineata, cu ochii nostri impaianjeniti de somn dar, "in patru" la cine umbla pe strazi, am pornit-o light (bagajul l-am lasat depozit la hotel) inspre statia de bus-uri. Strigam soferul fix pe cand pleca (jumate de ora mai devreme decat era planificat) si suntem inauntru! Intrebam din nou alti pasageri, toti ne asigura ca se poate merge in Miramar pe varianta aleasa de noi, asa ca stam linistiti cele trei ore si jumatate. Pare a fi un castig real de timp, fiindca doar drumul din Ocosingo pana in sat ne-ar fi luat sase-sapte. Vedem o multime de bariere militare insa nu ne opreste nimeni la ora asta. Satele sunt fantastice, vegetatia si casele, rasaritul soarelui apoi, dar nu indraznim sa facem fotografii prea multe.
Treaba e ca pe cand ne apropiem de Benemerito, de zici ca-s nebuni, se intoarce soferul si cu cel de langa el si ne intreaba: ah, dar in Laguna Miramar vrem sa mergem? Pai nu se poate pe aici! Ceilalalti din bus care imi confirmasera ca e ok au coborat pe parcurs, si nu stiu daca sa merg pe scorul de opinii pro si contra: ne adaptam rapid cu ghidul in mana si alegem sa intram totusi in Rezervatia Montes Azules, chiar si fara sa vedem exact lacul Miramar, si banuim ca asta au inteles si ceilalti, ca vrem sa ajungem in zona Miramar dar nu fix la lac (ce se pare ca este la vreo 50km prin jungla de Benemerito). Mai avem o optiune nesigura din sud, cu barca, pana unde insa ar trebui sa mergem inca 3-4 ore pe sosea, ori noi suntem contra cronometru: seara trebuie sa fim inapoi in Palenque, sa recuperam hainele spalate, bagajul si sa plecam cu un autobuz de noapte spre Merida!

Asa ca alegem ceva "midway", la 49km sud de sat, pe o sosea transversala, despre care insa ni se spune ca e cam proasta si nu circula bus-uri, si ca mai bine intram pe capatul ei inferior, si sa continuam mai mult cu el pe drum. Acu normal ca soferul ce altceva sa ne zica, ca banii pe kilometri ni-i ia, dar noua ne cam ingheta incetisor sufletul cum mergeam tot sud, sud, pe granita cu Guatemala, pana cand la un moment, in mijlocul lui niciunde, soseaua coteste dreapta 90 de grade, semnalandu-ne ca am ajuns in coltul extrem al mexicului, pe o granita trasa cu liniarul. Trecem prin sate ciudate in care poate doar noua ni se parea ca turistii nu prea circula si ca mai degraba contrabanda e ocupatia principala, vedem dar nu fotografiem un semn dintr-o intersectie fierbinte si prafoasa, aratand stanga: "Guatemala". Holy cow! Suntem la unu-doi kilometri de granita probabil, si ne dam seama ca in locul drumului de 49km fie el si mai prost sau unde trebuia sa prindem o masina, ne duce prin aproape un fel de desert (pentru ca jungla ramasese in urma deja) pe un ocolis de vreo 100km, de unde vom reveni inapoi pe drumul care taie acel colt al statului inca vreo 40km. Nimeni nu vorbeste engleza, nu exista semnal de mobil (dar suntem asigurati ca retelele de Guatemala merg!), e cald de ne trazneste, iar noi suntem, teoretic, pe drumul bun spre Las Guacamayas.

Prindem o tipa mai cu casti pe urechi si cu care reusim sa comunicam mai bine, drumul e ok, se pare ca suntem aproape, dar trebuie sa ne socotim foarte bine timpul pentru revenire, pentru ca daca pierdem ultimul autobuz care trece pe soseaua frontaliera, dupa amiaza, spre Benemerito, cam tre sa dormim la vreo familie prietenoasa din unul din sate... Ea este invatatoare intr-o localitate putin mai incoace de Guacamayas, coboara inaintea noastra, noi mai incolo,... mergem pe jos inca vreun kilometru printr-o caldura torida si,... suntem acolo!!
Las Guacamayas isi ia numele de la "papagal" in spaniola, pentru ca aici este o ferma de Ara Macao, papagalul rosu, dar in acelasi timp si punctul de plecare in Montes Azul, in diverse trasee de hiking. Negociem rapid o barca, la doua treimi de pret dar oricum vreo 70USD doua ore, si suntem pe apa!! Totul in grafic!! Fauna e fantastica, auzim maimutele urlatoare si apoi le observam si in copaci, ghidul nostru are un ochi de vultur, ne arata undeva in cosmos o iguana portocalie pe care o ghicim si noi intr-un final (ce-i drept avea un metru cam si statea cocotata la soare in varful unui copac imens), ne apropiem cu barca la cativa metri de primul crocodil intalnit, un monstru de peste doi metri (dar ne asigura ca se fac si de patru!), cu un fluture mare portocaliu pe nas - sta cu gura deschisa larg si pana nu schiteaza o miscare chiar avem suspiciunea ca totul e o frauda oribila si ca iguana era pusa de ei in copac si e de plastic si la fel si reptila asta simpatica!...
Excursia e o nebunie, urcam uneori pe mici cascade in sus pe rau, cu barca cu motor, vedem mai multe feluri de maimute, testoase de apa, inca nu stiu cati crocodili, avem si norocul de a prinde mai multi guacamaya in libertate, vreo sapte-opt, fiecare de juma de metru, la inaltime mare. Nu suntem pe faza cand ne arata un tucan in zbor! Pe uscat nu ajungem: jungla chiar e salbatica in zona asta, si chiar daca jaguarii sunt mai timizi, dar de fer-de-lance (nauyaca in limba locala) vei scapa mai greu: tipul ne povesteste cum tatal sau a fost muscat de mana, sarpele ajunge la peste doi metri si este printre cei mai veninosi, membrul s-a dez-innegrit doar dupa doua zile, si asta pentru ca a mestecat la timp frunze dintr-o planta tot din jungla care contine un fel de antidot temporar, si pentru ca si-a pastrat calmul pentru a nu accelera bataile inimii. In mod normal nu prea mai scapi. Jaguarul nu l-a vazut decat de doua ori in toate datile cat a intrat in jungla!
Cele doua ore se scurg extrem de repede, pe uscat facem fotografii cabanelor unde te poti caza, apoi admiram papagalii dintr-un tarc, unde cresc perechi si elibereaza rand pe rand pasari noi in jungla: sunt imensi (pot ajunge si pana la un metru inaltime), traiesc 60 de ani si sunt fantastic de curiosi, vin pe gard ca sa le facem poze, dar la ce ciocuri au nu ne riscam sa ramanem cu degete in minus...

La intors merge totul ata, venim pe traseul direct luand o masina pe o portiune de drum, dar oricum, intr-o ora suntem inapoi in Benemerito, unde rasuflam usurati cand ne vedem in bus-ul de Palenque: abia acum ne dam seama ca n-am mancat nimic aproape toata ziua, dar asta nici nu mai conteaza!
O groaza de controale militare ne coboara si ne urca pe toti din masina, iti cauta in genti, si pierdem timp la fiecare din ele, insa autobuzul de Merida e tarziu seara.

In Palenque ne facem cadou o cina copioasa, pui veracruzian si niste paneuri de vita, cu portii imense de salata, si cu un vas de vreun litru jumate de suc proaspat de ananas, trebuia sa credem cartea cand a spus ca doua persoane mananca dintr-o portie. Fug la limita sa ridic hainele de la spalat, cu un sfert de ora inainte sa inchida, recuperam bagajul de la hotelul suspect unde statusem, nu ne vine sa credem ca asteptam in statia ADO bus-ul de Merida!
Dormim in toate pozitiile pe mai multe scaune, cu bluza groasa pentru ca dau aerul conditionat de te simti ca la pol! Cam asa se incheie noua noastra aventura!!