Cage for a Cage

Back in town!

Ramasesem cu povestirea undeva in primavara:

In mintea mea totul urma sa se desfasoare intempestiv, asa ca trebuia sa ma apuc de urgenta de amenajarea spatiului pentru blandul animal.

Exista cateva reguli simple, cu care mesterii ce-mi pasesc in apartament capata dureri puternice de cap, gen: NU cabluri aparente, NU muchii strambe, NU pete, NU suprafete discontinue, NU texturi neuniforme, NU mai scapati dracului sculele de spart rigipsul pe parchet!... etc. Terariul nu urma sa faca exceptie, trebuia amplasat pe hol, intr-o nisa care la momentul respectiv nu avea decat vreo doi pereti lipsa, si suspendat deasupra unui calorifer - totul incastrat si seamless... Rigipsarul e un tip de treaba si in mod normal intelege din prima, dar totusi am insistat: polita trebuie sa TINA - nu, n-ai inteles: SA TINA, suta de kile, sa ne tina chiar pe amandoi, se poate? Cum dadea din cap foarte absent si yeah yeah-urile nu ma convingeau, i-am zis ca pe polita va sta ceva foarte fragil, pretios si foarte secret, cu o greutate apreciabila - asa sa se gandeasca. Si care nimeni, nici el, nici eu, si mai ales nu vecinii: nu si-ar dori sa treaca prin profilele lui si sa se sparga in podea.

Admit, pana in momentul cand a venit terariul, in unele dimineti inca ma sprijineam in maini pe polita, sau ma asezam pe ea. Pana acolo a fost insa cale lunga, si inca din doua tronsoane... cand totul a fost gata cu polita, cu peretii laterali, rigipsarul bagase profile cat in turnul Eiffel, prinse pe toate laturile, finisajul era impecabil, zugravit din nou... ei bine, o secunda mai tarziu dupa ce-am rasuflat usurat, mi-am zis: E prea mic! Publicul a oftat, Ramunc a luat din nou masurile, rigipsul a curs din nou in valuri, mizeria mi s-a urcat pe toate sinusurile, polita s-a adancit, iar coralul a primit cadou inca opt centimetri de profunzime. Il visam noaptea cu nasul presat pe geam, implorandu-ma in lacrimi sa-i mai dau niste aer, ca doar nu-i tablou, e viu, are simtaminte, nevoie de spatiu si, mai ales, 110cm.
Una peste alta, spatiul a fost finalizat in niste saptamani bune (sau sa fi fost luni?), iar terariul pus in stand-by in faza de proiect - dupa cum am fost si ochit ca am talent la razgandeli.

The Choice

Ok, cu corallul... unii prieteni inca sunt convinsi ca l-am luat sa se asorteze cu zugraveala :) ceea ce bineinteles ca nu este adevarat, zugraveala a fost in definitiv facuta dupa ce am comandat eu sarpele... insa in-du-bi-ta-bil e una din culorile favorite.

Aveti in poza peretele, in lucru, al living-ului.

Alegerea... a fost una spontana, dupa ce am primit de pe Amazon prima carte groasa cu serpi, Snakes (Chris Mattison)... l-am sunat pe Ramunc intr-un suflet si i-am zis ca e acolo un sarpe fantastic verde, insa e tare al draqu. M-a mirat (si flatat, admit...) cand mi-a spus ca, daca se gandise la un sarpe ce mi s-ar "potrivi", fusese Corallus Caninus. Ce-i drept aveam un palmares de meticulozitate la amenajarea apartamentului, si statusem deja la discutii destul de mult... Intuitiv am umblat ca-cu-oua cu el :) daca citeam io forumul asta inainte sa il cunosc, cred ca n-aveam curajul nici sa deschid gura in fata lui :)

Nu o sa-i fac portrete pe aici, unii il cunoasteti destul de bine de pe forumul animale.ro, (pentru o parte oricum nu va contribui la vindecarea ranilor...) insa pentru mine a fost un munte de pasiune pentru animaluzele astea, nu e cazul de ipocrizii, cum ca "tot ce face e dezinteresat" yes guys animalele se cumpara pe bani, la fel si echipamentele, dar pe parcursul colaborarii noastre am ajuns sa vad in cam multe situatii de care parte dintre "comerciant" si "client" s-au asumat riscurile! si eforturile! asa incat, chit ca l-am mai simtit eu pregatindu-si ghearele si cu mine, n-am decat cuvinte de admiratie si multumire.

Daca nu stiti cum sa faceti sa se bage ghearele la loc, inainte sa fiti zgariati, poate e mai bine sa incepeti cu un siamez...

El este Amon, siamez tabby-seal-point, si a ramas la maica-mea in apartament.

Asadar, mai in primavara, hotararea era deja luata, boa smarald urma sa fie.

First Contacts

Totu' a inceput cu 8 luni si-un pic in urma. Nicio experienta cu reptile, dar o categorica fascinatie deep inside.

Cu mult timp in urma am ramas cu gura cascata si m-am invartit la nesfarsit prin expozitia de serpi de la Muzeul Banatului. Am vorbit cu organizatorul (care, n-as fi surprins sa fie vreunul din membrii de pe forum, dar sa-mi fie iertata memoria in legatura cu persoana cu care m-am conversat eu acum ani buni)... pe-atunci nu stateam singur, cred ca intrebam de puiutzi de ball, nimic concret.

Insa niste close encounters mi-au ramas in minte chiar si-asa... cu cateva veri in urma pe Cheile Nerei, dupa ce am umblat cu ochii in patru tot traseul, la Podul Beiului, in sfarsit relaxati si cu capul in nori, am fost la un pas sa-l calc, facand balet prin mini parcarea de acolo. Facusem vre doi pasi cu spatele si am ramas paralizat de tipatul unei prietene, sarpele n-a fost nimic fata de cum imi sarise sufletul la urletele ei... cred ca nici micutzu n-a supravietuit usor la ultrasunetele respective... n-am apucat sa trag nicio poza grozava pt ca viperutul era doar angajat intr-o traversare rapida, la limita regulamentului, drept in niste tufe.

Mai tarziu, in timpul unei calatorii in India, am avut alte doua momente amuzante... unul era cand, intr-un taxiu fiind, la o intersectie, un pusti, asa cum spala pe la noi parbrizele, a venit sa ceara bani la geam, varand prin fereastra deschisa drept sub nasul meu un cosulet cu un serpisor inauntru... (am aflat io mai tarziu ca e foarte comuna scena) - n-am mai stat sa ma gandesc prea mult inainte sa-l pasaportez, vreau sa zic in India nu o data in fata templelor sunt diversi cu cobre in cosulet, le lasa si libere pe asfalt, de te crucesti.

Urmatorul episod a fost chiar cu o cobra, in fata palatului din Jaipur, cu gluga deschisa si enervata periodic de stapan, si care, vazandu-ma ca tot fac la poze, mi-a zis sa NU MA TEM pot sa pun mana fara probleme daca vreau :) i-am zambit tamp inapoi si m-am carat rapid de acolo. :P

In fine, cam asta cu povestile din trecut, au mai fost diverse expozitii, cert e ca prin primele zile din ianuarie 2008 descopeream formul si-i scriam la repezeala si intr-un suflet, nu mai stiu in ce context, lui Mr.Snakeman, un mesaj neinteligibil... din care nu se pricepea nici macar daca eu am un ball sau eu vreau un ball, sau vreau sa-l dau la schimb... dar printre altele imi scria de un magazin de reptile... chiar in orasul meu?!? Habar n-aveam ca totul era chiar sub nasul meu, asa incat peste cateva zile ma infiintasem la Reptishop, zburdand printre geckos si basilisks. Ideea cu ball-ul a murit din prima zi, cred... cand Ramunc l-a catalogat ca timid si sensibil, pretul ce-l vei plati pentru faptul ca se lasa usor manipulati fiind lesne o tura de stres si nemancat.

The M Experiment

Salut!
După o lungă absenţă, încep o rubrică dedicată "experimentului M" :) adică pet-ului meu fără picioare.
Voi scrie şi retrospectiv, pentru că povestea a început cu câteva luni în urmă, atunci când am aflat pentru prima dată de magazinul Reptishop din Timişoara, şi astfel o mai veche fascinaţie şi-a găsit terenul fertil să o ia razna,...

Freaky sau nu, animăluţul meu de apartament e un boa smarald de copac (engl. Emerald Tree Boa) - şarpe neveninos, însă purtător de dinţi lungi şi cu un temperament mai năvalnic...

Din câte ştiu până acum, e singurul exemplar din această specie din România. Dacă greşesc, contact me!

Deşi această chestiune l-ar putea interesa doar pe un alt şarpe, fiindcă sunt adesea întrebat: încă nu ştim dacă M este fetiţă sau băiat. Câştigând la limită concursul cu la fel de asexuatul Gabi :), M proudly stands for "Emerald" (şi se citeşte cum se scrie).