MX18

Frig ca la pol!! Pentru ca San Cristobal este cam la inaltimea Fagarasului, n-ar trebui sa ma mire asa tare. Dar este ultima noapte de "iarna", pantalonii scurti sunt pregatiti!
Ziua de 18 a fost ocupata cu un road trip spre Palenque, poate cel mai misterios sit mexican, pana unde trebuie sa coboram aproape la nivelul marii.
Pornim la 6:30 dimineata, fara mic dejun, infrigurati, cu inca vreo zece vecini de hostel. Bagajele legate bine pe acoperisul minibus-ului, inarmati cu aparatele foto, dar asa, mai pe ascuns (va reamintesc ca suntem in Chiapas). Nimeresc in fata, iar soferul imi exerseaza din greu spaniola. N-am mai avut rabdarea sa fac cate vreo lectie in ultimele zile, incat progresez doar fortat de vanzatoare, receptioneri si alte nevoi de comunicare.

Pe drum avem de oprit la doua cascade spectaculoase, Agua Azul si Misol Ha. Prima din ele este o suita de caderi de apa nu foarte abrupte, stam vreo doua ore, facem baie intr-o zona in care riscul sa mori luat de ape nu e chiar asa mare :), apoi pornim intr-o incursiune de vreo trei sfert de ora in jungla, pana la cascadele de mai sus pe firul apei: speram la animale mai ciudate (oare?) dar nu intalnim decat niste paianjeni palnie si cuiburi gigantice de viespi. Umiditatea spre 100% si e cald bine... vegetatia este fantastica: bananieri si palmieri, liane, flori uriase rosii, plus o groaza de alte specii despre care habar n-avem ce sunt.
La intoarcere pozam o lacusta uriasa, verde, de vreo 12cm.
Misol-Ha este la doar 20km sud de Palenque, si este foarte diferita: avem doar trei sferturi de ora sa facem poze caderii de 35m si sa ajungem pana in spatele perdelei de apa, unde duce o carare umeda.

Si, in final, Palenque. Avem o vreme superba, situl este in afara orasului la vreo doi km, se urca prin jungla un scurt traseu pe langa ruine inca in studiu, apoi se deschide privirii El Palacio si Templul Inscriptiilor.
Pentru prima data ocupat in 100BC, Palenque (cu numele original banuit a fi Lakamha: apa mare) a inflorit in secolele 7-8AD, sub conducatorul Pakal si fiul sau Kan B'alam. Dupa anul 900 orasul a fost abandonat, si a ramas necunoscut civilizatiei vestice pana in 1746! Mormantul spectaculos al lui Pakal nu a fost descoperit decat in 1952, si are inca o aura incontestabila de mister (in desenul de pe sarcofag putandu-se ghici un astronaut conducand o masina ciudata, cu butoane si manete).
Nu nimerim puhoi de vizitatori, fiind ultimele ore inainte de inchidere, dar ma dezamageste usor aerul de "parc" ce i s-a dat, cu gazon ingrijit pe portiuni largi - aceeasi senzatie urmeaza sa o regasim la Chichen Itza: aspectul "prea curat" al constructiilor nu mai creeaza imensa fascinatie pe care trebuie sa o fi incercat descoperitorii siturilor, atunci cand ruinele au aparut privirii din jungla deasa.
Suntem insa cu siguranta uimiti in fata a ceea ce mayasii au reusit sa construiasca fara a fi folosit unelte metalice ori roata - Templul Inscriptiilor, construit pe opt nivele, inalt de 25 metri, probabil cel mai admirat mormant din Americi, este uluitor. El Palacio, un labirint de camere si coridoare, cu turnul reconstruit, din care preotii observau lumina cazand direct in Templu la solstitiul de iarna. Lumina apusului ne lasa sa facem fotografii grozave, si plecam doar la ora inchiderii.

Ne cazam in Palenque, orasul, aproape de statia microbusului cu care ne planuim sa plecam a doua zi dimineata devreme, intr-o noua aventura. Am lasat rufe la spalat undeva: ne-am inteles in toate limbile, semnele si biletele scrise, sa nu le spele la mai mult de 40 grade si sa fim siguri ca a doua zi le putem lua inapoi, altfel s-a dus tot planul nostru.
In Hotelul Santa Elena stam in camera cu un mic gecko semitransparent, imposibil de prins, iar frigul e demult uitat: dormim toata noaptea cu ventilatorul din tavan pornit. Inca nu suntem 100% siguri daca ne incumetam la ce ne-am propus pentru a doua zi...