Monday, September 3, 2007

Lap 6 - Luni

Instalatorul Ionica ma priveste cu un aer superior – moldovean ciudat-mucalit –, taie inca o bucata de teava de cupru, apoi mormaie printre dinti, privindu-si cu interes degetul mare: “nu are cum sa fie intoxicatie cu ADHD”.
Don’t google, n-are niciun sens ce spunea. ADHD e un sindrom, ce-i drept, il pomenisem recent intr-un raspuns la trupa de colegi cu care se pare ca voi sarbatori un “team-building”, la incercarea lor de a gasi un nume pentru echipa. S-a propus, nu mai stiu daca de catre Adriana Leustean sau de catre Cristian Storynescu (numele au fost schimbate, pentru a proteja identitatea celor in cauza), numele de “Adunatii din deal”… am precizat asadar in interventia mea ca ADD e chiar o prescurtare fericita, ba chiar ADHD, ba chiar la doar un pas distanta sindromul Tourette. Now please, google.

Ma trezesc. Mirat de asa instalator. E patru fara putin. Din visul asta nici nu mai are rost sa adorm, oricum alarma e pusa la patru si noua minute. Aprind veioza si imi alunec privirea pe peretii colibei: impletiturile de bambus, in trei culori, traversele din tulpina de bambus, ma amuz din nou la panoul de intrerupatoare de langa usa.

Fac rapid o jumatate de dus pentru ca la ora asta nu curge apa calda. Imi apuc hainele ude ce stateau pe veranda, le mototolesc cu cele murdare, pun separat antichitatile in hartie de ziar in malayalam, petrec minute bune fotografiind o broasca de marimea unei unghii, ratacita cumva prin baie (probabil sosita prin podea), zbor pe usa afara. La receptie nu e nimeni, tusesc, strig, bat cu cheia in birou, aleg sa miros valurile pana soseste masina.

Care trece pe langa mine si parcheaza in curte. Ma intorc din drum, intre timp apare si maimutoiul de serviciu, nu pricepe nimic, ii spun ca am de platit un masaj si o cina. Spune ca nu stie sa-mi spuna cat costa cina. Nici eu. Asa ca stam. Rasfoim indelung copia pasaportului, copia rezervarii, copia facturii pentru masaj. Copia pasaportului, copia rezervarii, copia… Il opresc in engleza suparata si ii spun sa aleaga: imi spune cat platesc: platesc si plec, sau nu imi poate spune cat sa platesc: nu platesc, si plec. Nu sunt sigur ca a sesizat diferenta de optiune, mai face putina yoga pe teancul de hartii, cauta “in computer” si imi spune cifra.

Drum lung: trebuie sa explic inca o data cand am venit in India, daca sunt singur, de ce nu sunt casatorit, ca el are nevasta cu doi copii, cat castig pe luna, cat costa o nunta in Romania, ce populatie avem, si sa promit ca data viitoare stau mai mult in Kerala. Are patruzeci-patruzeci si cinci de ani, un cap mare cu o mustata groasa la fel cu a celorlalti, indesat si imbracat pe culori deschise. Ca toti ceilalti, soferi. Trage masina pe stanga. Suntem in mijlocul lui nicaieri, si ma gandesc ca am zis ceva de rau. “One minute, Sir”, stinge toate becurile de la masina, iese in ploaie si marcheaza cel mai apropiat gard. Imi vine sa-i smulg ochii cimpanzeului, dar cata vreme el e singura mea sansa de a ajunge la aeroport, n-am s-o fac. Ma gandesc deja ca la ramas bun va vrea sa dea mana cu mine, apoi mai departe minutios, ca intr-un volan de piele, la suficiente astfel de numere, in cativa ani, materialul se va impregna cu…
Evitam in ultimul moment un barbat cu scutec portocaliu pierdut pe marginea soselei, mergand nauc cine stie unde la cinci si jumatate, farurile pe faza lunga de pe contrasens ne tiuie in ochi.

Biletul meu electronic are o problema. Adica 31 august,… nda,… si 3 septembrie… pai cum? Exact: vineri dus, acum intors – e in regula? Sa vedem, sa vedem, 31 august,… 3 septembrie… Las plictisit geanta pe trotuar si astept ca politaiul de securitate sa-si faca teatrul de individ important montat la poarta principala a aeroportului. Se uita din nou la mine intrebator, ma incapatanez sa-l las sa descifreze singur, privirea face inca o cursa intre foaie si mirarea mea, iar in secunda cand zambesc si dau sa-i explic: e biletul de intors, pentru… Da, da, da, e in regula! Dar poftiti…
Krishna nu a pus cerere pentru masina la aeroport, asa ca stau deja de un sfert de ora, atacat periodic de cate vreun sofer gata sa-mi faca un pret bun pentru taxi. Peste inca patruzeci si cinci de minute voi fi luat de Mahantesh si depus, adormit, in al treilea nivel din fagurele Aricent.

Sunday, September 2, 2007

Lap 6 - Duminica

Alarma ma trezeste la sase, prind rasaritul de cealalta parte a lacului. Micul dejun este delicios, mai tragem de timp si apoi conduc pana in Alleppey barca. Trimit mesaj proprietarului ca sa intreb in ce interval se situeaza de obicei bacsisurile pentru echipaj. Acostam, ma urc pasager pe un motor, si in zece minute sunt din nou in statia de autobuz.

Doi fulgi de nea asteapta si ei ceva, intreb in engleza daca merg spre Kochi, imi raspund ca da, ea e mica de statura si usor infumurata, el un lungan cu pantaloni largi de in. Cand se intoarce dupa bagaj i se vad chilotii verde-galben, izmenele ii sunt rupte in fund. Sunt francezi.


* * *


Dupa doua ore de transport, sunt in Cherai Beach Resort. Plaja din Cherai este cea mai printre cele mai tari din Kerala. Ma cazez, am rezervarea si plata facute deja de pe net.

Coliba e invelita in bambus, si are doi cocotieri: unul pe veranda, unul in baie, amandoi crescuti prin acoperis. Ce geometrie ciudata, sa aduca o casa imprejurul acestor doua ancore, dedesupt: apa. Asta pentru ca in Cherai Beach Resort majoritatea colibelor sunt construite pe piloti, cu podete unindu-le de potecile de caramida rosie.
Fac fotografii la fiecare colt de grinda, cuierul dintr-un nod de copac, lacatul de pe usa. Parca fiecare detaliu constructiv a fost pregatit pentru a fi imortalizat. Altfel, ridic cearsafurile, miros pernele, ating peretii impletiti. Baia e tot intr-un stil rustic, dusul e prins de tulpina palmierului, pe jos gresie, cu o deschizatura dreptunghiulara prin care poti vedea apa de sub podea: pesti cu nasul in forma de sabiuta alearga dupa paianjeni din aceia care merg pe apa.

Ma organizez rapid, o ora la plaja (nu e soare, doar valuri si un nisip mare, care nu iti ramane pe piele). Uit complet ca daca ai ochi bun si destul noroc, poti vedea in larg delfini. Singurul loc in India. Ma consolez cand intru in casuta, cu gandul ca pe asa valuri inalte delfinii oricum nu s-ar fi vazut: sau din contra, pur si simplu voi spune la toata lumea ce minunati si spectaculosi au fost!! La doua sunt planificat pentru o sedinta de masaj ayurvedic: cap, fata, gat si umeri. Intru sub dus sa dau jos sarea.

Sapunul este verde, miroase a plante si este ambalat in cutiute de carton cu sigla statiunii. Realizez ca apa de la dus se duce de fapt sub casa, prin niste despartituri din dusumea. Daca as da acum cu rautate drumul la un fir de pipi, pestii sabiuta isi vor pierde din transparenta.

Lacatul se inchide rotind cheia invers acelor de ceas.
Pentru “SPA” te pescuie un localnic cu o barca taraneasca, de pe pontonul taberei. Cred ca e doar un pretext (de efect, altfel), centrul e la niste sute de metri mai incolo pe malul lacului. Sedinta este relaxanta pana la toropeala, esti mereu la doar un pas distanta de a adormi. La final pun intrebarea prosteasca daca suntem cu casa pe apa, deoarece mi se parea ca masa de lemn se inclina usor intr-o parte si alta. Tipul zambeste si ma indrept rosind spre dus inainte sa ma intrebe si daca am luat ceva. Jur ca senzatia era acolo, am incheiat totusi rapid subiectul, considerand ca e din cauza celor 24 de ore petrecute pe barca in Alleppey.

Pitstop 10 - Kerala Breakfast


IMG_0819
Originally uploaded by cozminelu.

Pitstop 9 - Kerala Sunrise


IMG_0738
Originally uploaded by cozminelu.

Saturday, September 1, 2007

Lap 6 - Sambata

Ora sapte e in mod clar prea de dimineata. Pe faleza e doar o bunicuta, englezoaica as zice, ocolind baltoacele in mocasini crem, cu o darza inflorata pe ea, si cu un aparat foto compact atarnat in mana dreapta. Pornesc si eu tot intr-acolo, la vanatoare. Totul e mort, magazinele si terasele se deschid pe la opt, un abur abia se ridica din apa, langa mal. Vad primele barci-casa, incerc sa ghicesc numarul de camere. Inca ma ingrijorez ca ceea ce am rezervat pentru trei mii opt sute de rupii sa nu fie cumva o mica, pardon, buda plutitoare.

In Allapuzha (sau “Alleppey”) trebuie sa ajung pentru ca de acolo porneste croaziera cu un houseboat, in apele dulci numite backwaters – o delta, practic, in ea stand farmecul statului cel mai sudic din India. Trecuta in lista “National Geographic: 50 places of a lifetime”, Kerala mai este numita si “God’s own country”, un peisaj proaspat, exotic, de un verde naucitor in perioada musonului, unde trebuie sa te lasi inundat de linistea orezariilor, canalelor “venetiene”, de aroma dealurilor cu culturi de ceai, si unde mancarea, cu crevetii si cu pestele din abundenta, este ca niciunde altundeva in India. Kochi este principalul oras din Kerala, un melanj indo-portughezo-olandez, cu o zona de oras nou: Ernakulam, pe unde pasii mei, in dimineata aceasta, pe malul betonat al apei, ocoleau baltoacele, calcand pe exact urmele unei babute potential-britanice, in drum spre ceva interesant de prins in poza – si in gura.



Am parcurs aproape toata faleza, am facut cateva poze cu o minune arhitectonica de pod, care abia apoi mi-am dat seama ca are cablurile de suspensie doar de decor, nefiind tensionate deloc, fac dreapta, si dupa cateva minute aterizez intr-o zona animata: un furnicar de zarzavagii si pescari, topaind cu cartofii sau fructele de mare in spinare printre baltoacele adanci, totul e un noroi rosiatic, tin privirea nainte sau mai raspund la cate un “Hello – your country, Sir?” Pot spune acum ca, numarand pana la sfarsitul escapadei, voi fi raspuns la intrebarea aceasta de cel putin o suta de ori. Privirile se insenineaza cand aud de “Romania”, uneori urmeaza a doua intrebare: “Europe?”, dar, alteori: “Germany, yes?”, sau “Australia?”, nimic n-are niciun sens, oricum cred ca raspunsul e prins doar din zbor, e doar reflexul, de a primi de la vreo piele alba cuvantul terminat in “…ania”.
Piata din Ernakulam era trezita bine la viata, privirile insa ma transformau intr-asa hal de extraterestru, ca n-am avut curajul sa vorbesc mai mult cu nimeni si nici sa fac vreo poza.

* * *

Prinzandu-ma din cand in cand de chica, sau mai smulgandu-mi cate o bucatica de piele din prajeala de saptamana trecuta, de pe dealurile de langa Bangalore, la ora noua dimineata pasii mei intra in “Men’s beauty parlour” de pe 57, Chittoor Road. In mod clar, am nevoie de un tuns. E deschis, dar chiar si daca nu, frizerul e incantat sa prinda el asa cap de european. Nu stiu ce-o fi cu licarirea din ochii lui, dar ma gandesc ca afacerea e destul de buna, la sfarsit o sa-i cer permisiunea sa fac fotografii cu scaunele capitonate in piele rosie, vechi de cel putin 30-40 de ani. Oricum, la parul meu, n-a avut ce sa greseasca prea mult, dar nici freza disco de indian n-a putut sa-mi traga.

* * *

Autobuzul imi flutura buzele pana peste ochi, urechile mi le-am astupat cu castile in-ear, prin ele trece doar claxonul ca o sirena de vapor. Cursa e ametitoare, nu exista ferestre, ci doar niste jaluzele ce pot fi coborate in caz de ploaie. Atat cat pot sa fotografiez cu privirea (uneori abia pot tine ochii deschisi), culorile nu s-au schimbat. Pamantul e tot de culoarea caramizii, dar din el tasnesc mii de cocotieri zvelti, drumul e o asezare continua, din cand in cand cate un semn de localitatea urmatoare. O multime de pensiuni si restaurante, printre fabrici de gheata si de “coir” – trebuie sa aflu ce animal e si acesta. Kerala are un procent mult mai mare de crestini decat Karnataka. Bisericile sunt uneori “ca la noi”, alteori trase in albastru strident sau vermillon, fara nicio noima, frecvent cu borcane la intrare cu Maria in marime naturala, sau cate vreun fondator asezat tantos pe un jilt. Lenin ar fi invidios, parca sunt vii, si in plus inconjurati de zeci de leduri clipind rosu-galben.

Intreb omu de langa mine: “coir” este funia care se fabrica din atele de pe nuca de cocos, o intreaga industrie in Kerala. Gheata este pentru peste si fructe de mare, fireste. Drumul meu abia are cincizeci de kilometri, dar il vom face in aproape doua ore. Vacile sunt la locul lor, adica adesea in mijlocul soselei cu doua (dar, in functie de ora, pana la patru) benzi. Prind la fix in poza un localnic spaland un elefant flescait pe malul unui lac.

* * *



“Houseboat” denumeste in Kerala o adevarata casa plutitoare, cu bucatarie, baie si unul pana la patru dormitoare, uneori cu terasa la etaj, invelita (impletita) in bambus. Baza turismului nici macar nu sunt marea si plaja, ci croazierele uneori intinse pe saptamani intregi in labirintul de ape dulci, la multi kilometri de tarm. Pe marginea canalelor se traieste cu vacuta si pisica, se pompeaza apa in orez, se merge cu barca la vecina de peste “drum”, si, in fine, poti chiar si sa vinzi nuci de cocos cu capac taiat, langa un vultur aciuat pe acolo de sase ani de zile.

Limba vorbita este malayalam, si, spre mirarea localnicilor, nu o deosebesc de kannada si, probabil, nici de celelalte douazeci de limbi nationale din India.

Am un echipaj de doi, asta doar pentru ca ajutorul de capitan este bolnav. Suntem asadar capitanul, bucatarul si cu mine. M-au rasfatat deja cu un pranz de peste, cu patru-cinci alte feluri de mancare (legume), si cu orezul pufos cu cel mai mare bob ce l-am vazut in viata mea. Mai tarziu un snack din “banana prajita”. Gustul e intr-adevar diferit, in primul rand pentru ca uleiul de floarea soarelui se inlocuieste cu cel de cocos, astfel ca toata mancarea e mai dulceaga. Se folosesc mult mai mult frunzele de curry decat in Karnataka (care sunt niste frunze asemanatoare cu cele proaspete de ceai, fara o aroma puternica). Barca se numeste “Crown”, e curatica, are o veranda mare si folosim motorul doar din cand in cand, in rest cei doi impung fundul apei cu bete lungi de bambus. Camera are inca miros de indepartat tantarii, dar la noapte vreau sa dorm in aer liber.

* * *

Ma intreb, pentru ca vad pisica asta pe marginea apei, frecandu-se de stapana (inteleg o secunda mai tarziu ca nu e nebuna, ci sta pe mal cu coada in canal doar pentru ca stapana curata peste si mai pica o ureche, ceva), ma intreb, deci, daca mitzul meu siamez teleportat aici si pus in dialog cu o pisica de la astalalt capat al planetei, au ceva anume, sa se mire sau sa se intrebe si sa fie, drept consecinta, diferiti pana in ultimul grad. Ma distreaza sa fiu atat de alien in unele locuri, sa ma descoase oamenii cati locuitori suntem in Romania, sa vrea sa se fotografieze cu mine, sa iti puna in frunte “bindi”-uri de ferit de duhuri rele, si tot tacamul.

E trist ca fetita in rochie roz care mi-a oferit o floare cere imediat bani. Ii dau o rupie, care este de o suta de ori mai mult decat mi-a cerut (un “paise”). Cincizeci si cinci de rupii fac un euro. Oamenii astia traiesc cu aer si apa? Dar imi piere gandul rapid: urmatorul pret a fost al unui pescar, pentru un kilogram de creveti-tigru, sase sute de rupii. Adica de saizecidemii de ori ceea ce mi-a cerut, poate, propriul lui copchil, de mi-au dat lacrimile in nas. Pielea mea alba isi face efectul in toate privintele. Raman asadar la masa pregatita de Santosh.



Apusul ne prinde in mijlocul lacului de langa Allapuzha, aruncam ancora si fac o baie. Nu prea a fost soare intreaga zi – voi retusa toate fotografiile in Photoshop. Cina e delicioasa, noaptea cade peste cortul din plasa de tantari care a imbratisat salteaua pe veranda. La doua noaptea m-am trezit cu dansul ca fusese prins in interiorul plasei, asa ca salvarea a venit tot in crema (frumos mirositoare) anti-insecte.

Friday, August 31, 2007

Lap 6 - Vineri

Suntem sfatuiti, cu un zambet larg, sa ne asezam pe locurile zona centrala a aeronavei: acesta este, sigur ca da, un avion cu “coada grea”. Ba chiar si cu botul greu. Din acest motiv, sectiunile de capat ale cabinei pasagerilor este mai bine, pentru “balans”, sa ramana libere.
Imi imaginez deja o huiduma de capitan Air Deccan, ca o balerina chinezoaica din Cirque du Soleil, tinandu-ma pe mine pe varful piciorului stang, pe post de umbrela, iar de dreptul, cu zambetul ei fortat – de imprejurari – se tine muscandu-i cu delicatete degetul mare, stewardesa.
Sunt intrerupt din acest demers suprarealist de un nou anunt: suntem rugati sa nu ne prindem centurile de siguranta, deoarece alimentarea cu combustibil a aeronavei este inca in progres. Rad si-mi musc degetul mare, imi intorc privirea spre geam, mi-o plimb pe pista, caut masinile de pompieri, strang manerul scaunului, inchid ochii, o sa fie bine.

Revista companiei ne arata reteta lor de succes: alaturi de personal minim, eliminarea meniurilor, saloanelor lounge, a tichetelor tiparite si a zambetelor platite scump, perioadele moarte dintre zboruri sunt reduse la minim. Probabil in timp ce eu caut cu privirea cea mai apropiata zona de evacuare, un negru mititel, iata, mai da o pompa la roti, iar benzina ne curge in fund sau prin aripi. Oricum, nimic nou pentru o companie low cost, decat, poate, cinismul unor formulari de genul "zambete de complezenta? n-o sa le simtiti lipsa! oricum, nu la o fractiune din pretul concurentei! mancare on-board? cine are nevoie de asa ceva?..."

Avionul a plecat cu o ora si trei sferturi intarziere. Dar macar am avut parte de amuzamentul interventiilor usor infantile ale capitanului: "Buna seara, un minut! Sunt capitanul Santosh. Ne pare rau, dar nu putem pleca la ora stabilita, din cauza unei situatii create. Aceasta situatie este un avion, care are aceasta problema, si se afla pe pista. Aceasta situatie va fi remediata,... aaa,... problema este tehnica. Va fi o interventie, si avionul va fi luat de acolo. Trebuie sa ne supunem indicatiilor turnului de control. Dar iata, am pornit un motor. Nu este intreaga putere, dar avem chiar si A/C. Turnul de control este cel care a decis sa se dea prioritate avioanelor care aterizeaza (doh!) si din pacate nu putem face nimic in legatura cu aceasta decizie."

* * *

Kochi este in mod clar mai curat decat Bangalore. Nu te-ai astepta, fiind port la Marea Arabiei. Pana in oras sunt vreo treizeci de kilometri. Soferul imi spune sa-l sun duminica seara: ma poate duce tot el si inapoi. Il cheama Shaji si are nevoie de o baie.
“Bijus Tourist House”, scrisa pe foaia de parcurs “Biju’s Tourist House” (Biju, fiul Nestematei si-al lui Ghiul?), pensiunea Bijus asadar, este o surpriza placuta. Camera e mare, temperatura potrivita, prosoape curate si, daca ar fi pus in pozitia exacta sita de la dus, gandacul acela imens n-ar fi ajuns in baie. Il imping cu delicatete (si un strop de hartie igienica) la locul de origine si remediez situatia. In rest, arata chiar acceptabil pentru doar o noapte de somn. Vreau sa ajung, maine, in Allapuzha, si nimic mai mult.

Monday, May 7, 2007

Pitstop 8 - Other fluids

Pentru ca oamenii de bine, uscati, dinauntru sa-i poata impiedica pe unii oameni de rau, umezi, de afara sa faca pipi pe garduri (obicei relativ comun)... ochii de turisti s-ar putea mira la tablite de genul "Do not piss here".
Cand acestea nu mai au efect (si cand au?) oamenii uscati lipesc postere cu zei pe zidurile caselor. Pare a fi singurul remediu care functioneaza la mictiunile spontane filofence.

Thursday, May 3, 2007

Pitstop 7 - Mosambi


Originally uploaded by Velachery Balu.

Nu stiu cum le explic maine, ca nu m-o batut nimeni.
Am avut eu feeling-ul ca sucul de mosambi (sweet lime) cumparat proaspat nu tine prea mult in casa. Dar nu m-am gandit ca ma va ataca in asa hal.
Deci nasul meu a fost raschetat de un dop de plastic ce s-a oprit numai in tavan, explodat de pe o sticla de doi litri, pe jumatate goala, de suc de mosambi. Evident ca a luat nasul cu partea taioasa, incat am o semiluna sangerie, foarte decorativa, pe cartof.

Iata si explicatiile, pentru cine doreste sa aprofundeze...

Portretul robot al criminalului e in foto.

Lap 5

Heyz am o groaza de recuperat cu scrisul!
O s-o iau cu inceputul, pentru ca a fost de pomina.

Dupa ce v-ati fi imaginat ca in viata mea n-o sa-mi starneasca vreun sofer spaime si temeri mai cumplite decat deja faimosul Kumar, in top drivers a urcat vertiginos un domn mai trecut de cateva varste, vineri 27 aprilie, dimineata la ora cinci...
Daca nu stiati, va spun acum: pentru a prinde cele mai bune conexiuni cu Bangalore (adica in jur de 17 ore pana la destinatie), ma scol dimineata la patru, dupa, de regula, vreo doua ore de somn, dat fiind ca mi-am lasat pe ultimul moment tot ce tine de bagaj si laptop si viata. La 04:05 imi caut inca ochii prin cap, imi aduc aminte de unghiera dar nu si de sampon, trag niste haine pe mine, scot pe scari bolovanul de bagaj, injur pe cui am promis ca duc sarmale in conserva din Romania, imi adun sufletele si pornesc.

Duc masina la firma, ca sa n-o zgarie iar baietii din Aradului, aici urmeaza sa ma pescuie masina de la Omnitour. Evident sunt in intarziere dar nu mai mult de 5 minute, capat doua vorbe dupa ceafa bine domnul meu dar de ce m-am trezit eu asa devreme, clipesc strans, aprobator, din ochi, pentru ca sunt inarmat cu o tona de rabdare. Si de somn.

Au: daca e out there cineva, Roberto, anybody, eu cred ca am inteles ceva gresit in legatura cu masinile pe motorina?? Stiu ca e la ture mai putine, dar individul asta m-a dus cu Passat-ul lui la aeroport cu o viteza melcoforma, cea maxi...

>>>
fac o pauza pentru ca nu stiu exact ce mi s-a intamplat... Prasad, noul sofer, mi-a adresat una din cele 10 fraze pe saptamana, si aceasta a fost "cat costa in tara mea un telefon mobil?" nu stiu exact ce l-a apucat dar trebuia s-o impartasesc cu blog-ul. I-am raspuns ca depinde de cat e de complicat telefonul evident n-am scapat cu atata, a zis ok cat costa unul ca al meu i-am zis ok 7000 rupii ok gata
<<<

OK. revenind, tipul aplica o regula destul de simpla la schimbarea vitezelor, nu stiu daca era extrasa chiar direct din cartea tehnica. Sa ma trazneasca toti zeii indieni daca modific in vreun fel adevarul: urca o treapta la fiecare multiplu de 10km/h aratati pe bord, va jur: la cca 45km/h am trecut la viteza a cincea si ultima, cand eu, cu ochii acum mari de uimire, m-am intrebat ca si pestii de la sfarsit din Finding Nemo: "now what?". Desi ni s-au terminat vitezele, am tras cumva de ea (vreau sa zic, un Passat nu accelereaza prea bine in jurul a 1000 ture) si pe linia dreapta de pe lugojului am ajuns la aproape 80 la ora. Va las sa ghiciti pe care banda mergeam cu viteza asta, si va dau ca indiciu ca in spatele nostru aparea uneori cate o mutra speriata/furibunda a vreunui BMW care tocmai decelerase la jumatate din viteza de croaziera. In oras n-am avut nicaieri mai mult de 45 la ora: ce-i sigur ii sigur si apoi trebuie sa fii nebun sa mergi cu a cincea in oras. Nu stiu exact cum arata motorul acela? era deja lichefiat pe dinauntru? din huruitul lui m-a scos doar un "SAaaaluuutt baieeetiiii!!" catre "baaieeetiii" din parcarea aeroportului, abia atunci revenindu-mi din nedumerire si realizand ca mai am, totusi, suficiente sanse sa prind avionul de Viena.

Acest moment il voi pastra cu cea mai mare grija in memorie, astfel incat ori de cate ori imi voi spune ca timpul trece prea incet, ca ceasurile lui Dali se lungesc insuportabil, sa imi pot aduce aminte cu drag de el si sa-mi spun ca lucrurile pot merge mult mai piano.

Dupa aceasta incalzire drumul pana in India a parut doar o clipa de 17 ore.

Friday, April 27, 2007

Pitstop 6 - Jumbo


Boeing 747, poreclit frecvent "Jumbo Jet", este printre aeronavele de pasageri cele mai usor de recunoscut si in topul celor mai mari ca dimensiuni. Cu primul zbor comercial in 1970, a detinut recordul de capacitate pasageri mai mult de 35 de ani si a fost primult avion comercial de dimensiuni foarte mari.
Boeing 747-400 quick facts:
- lungime: 70.6m, anvergura aripi: 64.4m
- capacitate: 416 (3 class), 524 (2 class)
- greutate gol: 178t, maxima la decolare: 396t
- viteza de croaziera: 913km/h, viteza maxima: 1093km/h
- consum: cca 16.1L/km
Foto: Boeing 747 "Bonn", Frankfurt-Bangalore 27/04/2007

Pitstop 5 - Pipe


Portile A si B din Terminalul 1 al Aeroportului din Frankfurt sunt conectate printr-un tunel de 270m cu doua benzi rulante. Pasagerii petrec 3-6 minute in aceasta zona de tranzit, in functie de viteza de mers. Instalatia "Airport-Tunnel"-ului tranforma dezorientarea si monotonia acestei acestei situatii intr-o experienta vizuala, auditiva si, la un moment dat, chiar olfactiva (activata de un senzor la intrarea in tunel). Pe langa lumina indirecta, colorata, a 2000 de tuburi de neon, controlate computerizat, sunete MIDI se mixeaza in diferite melodii, altele de fiecare data, asa incat programul niciunei zile nu e identic cu al alteia.

Saturday, April 7, 2007

Thursday, April 5, 2007

Pitstop 3 - Garage

Here is the room at Airavatam...



































...and kitchen with the "Teenie Weenie" fridge













...and bathroom

Lap 4

Alternativele pe masina sunt urmatoarele. Sa dorm: sunt aproximativ obisnuit cu claxoanele din jurul meu dar de asta tot n-as putea spune ca e o fericire sa te zgaltaie din atipeala vreo trompeta... Sa scriu fault report la metode, ca ieri :)

Azi m-am gandit sa-i descriu Adelei paleta coloristica indiana, sau, in fine, cu ce mi-au fost gadilate conurile in ultima vreme. Sper ca n-o gafez si pentru vederea diurna sa fie de fapt bastonasele.

Des,ertul a fost breathtaking pentru mine: aceasta s-a intamplat in primele ore dupa plecare, zburam deja de ore bune si eram in zona Arabiei Saudite, atipisem, si m-am trezit cu fata invelita intr-o lumina rosie. Soarele apunea, cerul era purpuriu, iar sub noi, fara nici un nor, defila o alta planeta. Senzatia ca am parasit Terra era indoielnica doar atunci cand vreun musuroi de luminite aparea la zeci de kilometri distanta, vreo oaza aparent nelegata de niciun fir sau drum, dar altfel dunele prelinse pe langa stanci nu lasau semnul vietii sa se observe.

Avioanele, si asta am sesizat in Bangalore seara, au aripa stanga marcata cu un bec rosu in varf. Asta daca vreodata sunteti vreodata in linie cu vreun astfel de aparat, pentru a dobandi certitudinea ca se indeparteaza si nu, par contre, vine drept. Pe aici nu esti departe de astfel de experiente, daca nu v-am spus va zic acum: aeroportul e in zona centrala a orasului, iar drumul ce ma leaga de Aricent este aproximativ pe sub culoarul de aterizare. Nu intamplator numele
este Airport Road. Pe marginea acestei aglomerate artere isi fac loc o groaza de vile si cladiri de birouri, un amestec de arhitectura a locului cu invelisuri de sticla si metal, se construieste extraordinar de mult iar tot al cincilea magazin e un depozit de materiale ori de instalatii sanitare.

Am alt sofer, saptamana asta. In comparatie cu ce patimisem, turele de acum sunt de-a dreptul relaxante. Nici daca drumul ar fi gol nu cred ca am merge peste 60/h dar prefer sa ma ia somnul decat spasmele stomacale. Masina e tot un Tata, alb la fel ca toate celelalte Tata, o sa mai studiez pe parcursul sederii dar pe moment cred ca au un singur bidon mare la fabrica de bolizi indieni, cu vopsea alba nemetalizata.


In schimb camioanele, chiar daca pe o baza verde, au pictate tot soiul de flori, zeitati si inscrisuri multicolore, printre care cel mai important e cel de pe dos: "STOP OK Horn", cuvinte trecute intr-o ordine oarecare pe fundul masinii. Probabil e sinteza rugaciunilor sau rugamintilor soferului indian, aceea ca daca esti in spate sa te opresti, sa claxonezi si sa te simti bine.

Autorickshawurile sunt galbene toate iar soferii au un fel de uniforme maro verzui. Altfel barbatii merg pe culori deschise (alb) la camasi cu pantalon inchis dar pe culori triste. Femeile sunt insa imbracate in cele mai vii culori, fie ca este vorba de sari-uri sau de camasa cu salvar. Haine occidentale destul de putine. Pieile lor ma asteptam sa fie mai galbene, culoarea graului, dar in realitate sunt inchisi de noaptea sunt doar perechi de ochi care umbla pe strada ;) N-am avut nicio rezerva cu plimbatul seara sau pe intuneric, e drept ca si zona in care stau e decenta si circulata. Feeling-ul e oricum ca se uita cu curiozitate la tine si cu o anumita admiratie, niciodata
nu m-am simtit in nesiguranta.

In weekend am mers o trupa de vreo 9 la Mekedatu, un canion la cca 100km de Bangalore, pe un rau destul de potolit in perioada asta. Din pacate sezonul uscat a facut ca drumul pana acolo, in mod normal traversand o jungla verde plesnind de clorofila, sa fie acum un peisaj destul de pustiu in care viata era adusa doar de unii arbori si cativa cactusi razleti. Odata cu musonul, prin
iunie-iulie, totul revine din amorteala, ochiul iti este coplesit de un verde viu, ce-i drept insa nici noi n-am mai fi indraznit sa facem baie in fundul vaii, intre cele doua stanci abrupte, cum am facut acum. Raul era suficient de incet incat sa putem inota contra curentului, era in aval de cascadele care sunt de fapt obiectivul turistic al zonei, dar apa uneori adanca de peste 10m ne-a tinut destul de vigilenti. Risc de toropeala nu era, chiar si sub soarele ucigas, pentru ca trebuia sa ne miscam continuu: apa era plina de niste mini-piranha gata sa ne cioparteasca pana la sange, asa, in joaca.
Pe marginea drumului vedeam adesea gropi largi taiate in lutul rosu, din care
mai incolo gaseai stivuite mii de caramizi nearse. Ne-am oprit sa bem ceai si suc de fructe proaspat stors. Ceaiul este aproape intotdeauna cu lapte, si e bine sa spui dinainte si la sucul de fructe daca il vrei fara.


A inceput sezonul de mango! Sunt mai mici si in tot felul de culori, unii galbeni, altii rosu cu verde. Papaya este de un portocaliu intens, iar pepenele este cel aspru de la noi si cu interior portocaliu cu verde. Rodiile nu sunt de un rosu atat de intens ca cele de la noi. Cu riscul sa ma repet, e raiul iubitorilor de fructe exotice. N-am avut inca nici o problema cu stomacul, afara de o chestie chinezeasca ce mi-am gatit-o ieri singur si in care am scapat o ceapa cam batrana si nervoasa.

Am facut poze cu camera. Daca aveti nevoie de cazare in Bangalore, aici va trimit. Asta dak nu va enerveaza sa gasiti baiatul care face curat, seara, cand va intoarceti, asezat cuminte pe gresia din living si uitandu-se la televizor.
Camera o gasesc tot timpul intr-o ordine care ma face sa ma rusinez, imi stie cu siguranta deja toti chilotii si sosetele (le-am recuperat chiar si pe cele care au fost rapite la spalatorie cam o saptamana). Ma gandesc daca sa imi fac un perete de culoarea caramelului cum e cel de care ma sprijin acum si mobila maro inchis. Ieri a aparut si un mini frigider (pana acum il foloseam pe cel
comun), portocaliu si cu nume "Teenie Weenie".
Asta mi-a trecut prin cap la colors of India, inchei acum, pentru ca aproape am ajuns home. Salutare si semafoare.

Tuesday, April 3, 2007

Lap 3

How about that, o zi foarte acida azi.
Nu va duceti prea departe cu gandul, e vorba ca mai pe la ora 3 as fi facut orice pentru un Dicarbocalm: combinatia de azi a fost un mix explozivo-PH-mic nu tocmai apreciat de stomacul meu.

Asa incat pe acelasi fundal sonor de sculat morti cu masina prietenului nostru Kumar mi-am legat iarasi laptop-ul de piept ca sa va explic putin mancarea indiana.
Dak azi vin cu complaintu de clorhidric e doar un accident usor, raman altfel la parerea ca sunt in raiul Clauzilor Balanei si, "simultan", in iadul carnatzarilor care propuneau followup-uri la Camelot: si ca votez cu [aproape] toate orificiile pentru prima varianta.

Arunc privirea pe geam si primele imagini culinare ce vi le pot trimite sunt ale vanzatorilor ambulanti de care m-am cam tzinut deoparte: cel mai frecvent prepara la un ceaun imens sau in cratitoaie de armata tot felu de zupe si orezuri pe care ti le trag in farfurii de plastic, in mijlocu strazii. Nu stiu cat sunt de incredere da' de obicei n-arata prea fericit, in prafu shi caldura de aici. Oricum, sunt la tot pasu, aproape de rezidencza unde stau sunt vreo 5 astfel de orezari pe vreo 2 metri patrati de poteca, iar seara e o forfota nebuna de guri flamande in jurul lor.

Mancarea este in cea mai mare parte vegetariana, iar pentru carnuri te cam taxeaza. De exemplu la firma am luat o singura data meniul non-vegetarian. Cum spusei, masa full vegetariana este 28rp (un euro se apropie de 60rp) shi poti manca sa pleznesti. La meniul de chicken kebab (kebab nu este kebab ci sunt un fel de putulici de pui facut gratar un fel de copanelutze trase in ceva rosu spicy) mi-au dat pe 50rp impresionantul nr de 3 astfel de miniaturi de carnita cu un pic de sos si un orez simplu...
Mancarea vegetariana in schimb e mult mai diversificata. De obicei se mananca un orez sau niste pite ca niste lipii/clatite amestecat sau, respectiv, inmuiate, in mai multe "curry"-uri. Ah. Sa ne revenim: curry nu inseamna ce vorbim noi la curry, de altfel makar atata stiam si dinainte de a pleca: curry nu e nici planta nici animal: nu e un condiment anume ci este un mix de condimente care poate sa fie mai iute/dulce/galben/etc. La noi probabil se vinde pe post de curry un amestec de coriandru/ghimbir/whatever, o sa incerc sa ma prind de gusturi, dar aici cuvantul inseamna oricum cu totul altceva: "curry" este un sos, sau un fel de ghiveci, sa zicem, cu o consistenta semilichida si care are inauntru diverse legume si condimente. Adica ORICE maglavais de genul asta se numeste "curry". Unele aduc inspre tocana noastra de cartofi (fara carne), altele sunt cu linte sau cu alte boabe, unele sunt lichide aproape ca o supa iar gradul de iutime, din pacate, nu poate fi ghicit dupa culoare sau miros.

Asa incat trebuie incercat. Nici pana azi n-am ajuns sa ma doboare ceva dar am impresia ca limba si altele mele nu mai raspund chiar identic ca atunci cand am aterizat in Bangalore. Deci e o chestiune de obisnuinta. Uneori cele mai nevinovate chestii s-ar putea sa fie iuti, bunaoara azi am luat un orez mai special care se prepara amestecat cu iaurt, and yes, au tras in el niste raschetzei de ardei iute verde. Pentru culoare, intr-o "ploaie de verdeata", cum se zice si la noi.

Revenind la carnitze normal ca nu m-am facut ierbivor decat pe portiuni, seara mai la un restaurant sau ceva incerc din toti crabii si crevetii, am mancat ieri un peste foarte foarte plat dar [,in ciuda acestui fapt], foarte foarte iute ;)
Partea de lactate e foarte slabista, in magazine abia sunt cateva feluri de branza, dar se poate lua lapte la tetrapak sau asa.

Se mananca si legume proaspete, gen salate de castraveti, rosii si ceapa – e interesant ca din perspectiva religioasa ceapa si usturoiul (cel putin ghidul Lonely Planet ceva in genul asta zice) nu sunt "recomandate", deoarece trezesc placeri trupesti. Pe cinstite din cate shtiu eu ceapa face somn si taie destul de multe perspective ale vreunor "date"-uri pe seara respective, dar in fine asta am citit. Oricum, nicio grija, pe aici n-am vazut ceva de genul asta, ceapa e la greu in tot felul de preparate.

Pe partea de deserturi cantina nu ne prea rasfata dar am ajuns io pe contu propriu: exista o paleta larga pe patiserie semi-moale, sunt multe dulciuri care seamana f tare cu papanasii nostri fierti, de altfel se si fac dintr-un fel de lapte coagulat, unele chestii sunt extrem de dulci sau de siropoase, altele ceva mai gumate, des amestecate cu fistic sau aluaturi mai granulate.
Sunt o multime de dulciuri vopsite (suflate) cu o poleiala argintie. Acelasi Lonely Planet India spune ca se consuma anual cca 13 de tone de argint pur (Ag) pentru a prepara vopseaua respectiva. Deci se intelege ca suntem pe taramul mancarii sanatoase si naturale: cand am spus argintiu, cum se scrie asa se si mananca. Nu-mi dau seama unde ajunge sau se opreste chestia aia in stomacul meu. In linia asta, am mancat o treaba foarte interesanta care era un fel de frunza dulceaga impaturita cu niste mirodenii si graunte dulci si sirop inauntru, vopsita in aceeasi nuanta apetisanta de aurolac. Gustul aducea cu un fel de after-shave pe alocuri si admit ca una peste alta era foarte "interesanta". Ca sa nu zic gustoasa.

Admit inca nu sunt 100% confortabil cu bagatu mainii in mancare (al lor, nu al meu, evident) shi nici nu cred sa devin prea curand. Nu prea obisnuiesc nici sa ma holbez si oricum nu in timp ce imi mananc mancarea mea, dar cu coltzu ochiului pot spune ca nu se jeneaza sa ia cu mana orice din farfurie. Cu toate astea se spala mai mult decat ne spalam noi nainte de fiecare masa ;) shi respectiv dupa (aia e evident pentru ca sunt toti mozoliti imagine ca dak mancarea e mai lichida si masa mai lunga ajungi sa faci creturi de la sos asa cum faci cand stai mult in baie). Alta chestie e ca nu-i destul sa-si clateasca gura la chiuvete si unii isi baga degetele si se freaca mimand un fel de spalat pe dinti. Deci Ayona ai fi mama extraterestrilor sa apari suava cu periuta de dinti in sirul de la chiuvete si sa te speli pe dinti.

Deci cum spun, mancarea mi se pare extraordinar de gustoasa si sunt ok cu ideea de a nu sti ce e in ea, dupa cum nici denumirile nu reusesc sa le retin. Asa incat mai confund cate vreun fel de leguma cu denumirea bulinei rosii ce si-o pun in frunte la templu ka doar toate au 4 litere.

Pentru ca deja Kumar face viteza si asta in acelasi timp cu aruncatul de priviri la ecranul laptop-ului care il fascineaza, lucrul intelept e sa iau o pauza.


>>>>>
back. Cursa asta aseaza orice mancare si face pofta pentru cina, dak tot era vorba de food. Da. Mai adaug doar pentru ciuda prietenilor ca fructele este nebunie, papayele si ananasele este la toate pasurile, incepe sezonul de mango, plus o groaza de fructe pe care nu le-am incercat ever: guava, nuca proaspata de cocos, mosambi, un tip mai special de litchi, etc. La cantina refreshmentu e de obicei suc de rodii cu lapte (yeaaah!!!!) sau de lime cu menta. Sunt nebuni frate. Salata de fructe le are pe toate si in plus un fel de topping de miere.

Inchei acum pentru ca iata.

Ma gandesc decat sa trag la lista asta de mail mai bine sa-mi pun la punct un blog pe yahoo sau alt profile. Vad ca publicul nu insista cu fotografiile asa ca mai trag putin de timp.
[intre timp dupa cum vedeti mesajele au ajuns pe http://cozminelu.blogspot.com/

Salutari si grija cu sambureii.

Wednesday, March 28, 2007

Lap 2

Guys azi e nebunie pe circuit

Deja stau de o ora in masina si nu stiu exact in care bucata de pe Airport Road suntem. Pentru ca misiunea mea pe azi este sa-i trag lui Chevanne niste slide-uri mi-am scos cuminte agenda si mi-am trecut ideile. Peste 10 minute m-am apucat sa desenez pe margine apoi sa fac contururi apoi sa introduc logo-urile Alcatel Lucent, mi-am scos creioanele colorate, o desenez pe Diana Micu pe pagina introductiva si pe cand ajung la lucru o sa le am gata numa de scanat.
Adevaru-i ca mi-am scos laptop-ul si scriu respirand adanc doar doar nu-l mai bag in seama pe individul din dreapta mea, care, dupa cum bine va aduceti aminte, se numeste in India sofer. Am incercat sa-i prind cat de cat psihologia cu coltul ochiului dar ma declar depasit. Pe Kumar l-am primit acum 3 zile si se pare ca-mi ramane sofer pe veci, am nr lui de telefon si el ma ia in fiecare dimineata si ma dropuie in fiecare seara. Nu pot zice tipu e extraordinar de de treaba si simtit, io ma simt putin jenat tot timpu ca la fiecare fraza pune ",Sir" la sfarsit, si uneori ne intelegem mai greu cu etajul din parking la care sa il caut: asta pentru ca "grnstt" uneori inseamna "third", alteori "first", si, in fine, uneori este "ground" floor.


ACEST MAIL PUTETI SA NU IL CITITI doarece este inspre defularea mea.

Sunt deja de minute bune in trafic, io n-am problema cu asteptatul asta, dar este niste lucruri care ma pot scoate din sarite >-| DE CE NAIBA claxoneaza intruna i mean motorul e oprit, nu avansam, nu pare nervos sau drogat, dar din 30 in 30 de secunde bang cu mana in volan si claxoneaza jeep-ul din fata care evident si el sta pe loc. :) Incep sa cred ca e un ping-ACK la mijloc si nu neaparat vreo curtoazie cum banuiam initial.


Daca lieterle se mai amtesca este pentru ca le fiecare frana trebe sa-mi adun laptopul de pe parbriz ce-i drept micul dejun se aseaza bine in stomac si cred ca mi se vor dezvolta si anumiti muschi cu acest sport. Mi-e o jena teribila sa-mi pun centura de siguranta nu atata de teama sa nu rada da' mi-e sa nu ma aresteze pentru astfel de sacrilegii.
Cand ne punem in miscare, in jurul nostru misuna o masa de motociclete, femei, caini, kiki-autouri galbene, camioane, vaci. Nu va faceti griji totul se omogenizeaza foarte bine la caldura ce deja loveste.

Ma voi intrerupe din scancit pentru ca ne apropiem de sediul Aricent cu acest alai de nunta claxonicios. Ma abtin sa nu rad gandindu-ma cum ash fi kkt pe mine daca ar trebui sa conduc aici. Dar nu vreau sa ma gandesc nici ce ar lua-o Kumar pe cocoasa pe N118 daca ar face cum face aici :)

V-am salutat si va doresc o zi racorutza si linistita.

Monday, March 26, 2007

Pitstop 2 - Google Earth

Bangalore in India:


Locations:
Airavatam Guest House: 12°57'17.69"N ; 77°38'30.27"E
Aricent building: 12°57'28.47"N ; 77°44'38.79"E

Distances:
Airavatam-Aricent: 11.2 km
Home TM-Airavatam: 6393.46km
Alcatel TM-Aricent: 6400.85km














Saturday, March 24, 2007

Lap 1

Noah la draqu hai ca ajung si io sa scriu ceva la voi. Io nu mai vin asha devreme ca numa dorm pe masina shi ashtia ajung tot dupe mine.

Ieri pe masina am tras un mail mai lungutz la mamy si alte persoane o sa mai dau cate un copy paste fiindca vaca de care vorbesc acolo e tot aia si curry la fel.

Sooooooooooo daca cumva uneori va ie dor de mine vreau sa zic ca pe-aci mereu ai ceva sa te miri, un formular sa completezi sau vreo leguma ciudata sa cumperi incat sa nu ma gandesc prea des la voi :) ok kidding dar intr-adevar e al draqu de fascinant & deosebit.

Una peste alta DA IMI PLACE dar nah pentru persoane sensibile cu tot felu de organe n-o sa fie cea mai nebuneasca excursie :)
Viata mea makar pe portiuni s-a mutat in masina, pt ca hotelul nu e chiar aproape. Orasul e huge si foarte aglomerat, galagie maxima & si de-astea. Firma e in afara, sa zicem la vreo 20 km de centru iar eu stau la vreo 3 km de centru. Totul e ca intr-un film (pe alocuri cu prosti pe alocuri exoticos)...

Hotelul de fapt un fel e pensiune, intr-o zona destul de dragutza si linistita, are vreo 6 camere in care nu stiu cine mai sta... am avut un soc cand am ajuns pt ca e un fel de apartament super huge, cu o camera cam de 5 pe 6, e curat de iti vine sa lingi pe jos, mobilier relativ modern aranjat super cu gust, mobila neagra restul alb si un perete maro fain, aer conditionat, tv, tot... are o bucatarie dar nu are frigider ci e doar unul asa al pensiunii si o baie supermishto cu dush
Nu e mare miscare ci doar un copil ce rade tot timpu ca un bou are cred vreo 16 ani si el cica pazeste totu, ma tot intreaba dak sa aduca apa una alta zice cand vine masina sa ma ia etc. El face si micu dejun si curat. Imi tin chestiile de valoare incuiate pt ca are boala de aranjeaza toate lucrurile la loc deci se baga peste tot. Cred ca mi-o mancat si din niste ciocolatele luate din Frankfurt :)) Ieri o fost coada dupa mine la shopping de una alta sucuri fructe si a tinut mortis sa care plasele & everything. Ah, e din Nepal deci nu e india boy.
As recomanda oricui guesthausu asta... aseara am avut o sedinta cu tanti proprietara care e o lady foarte misto. A zis sa o prezint cu cartea de vizita la tuat Alcatelu sau cine mai vine, dar sa nu spun ce pret mi-o facut :D ca nah asta a fost special pentru mine. Asa ca nu pot sa va zic ca toate astea sunt undeva in zona de 20 EUR sau chiar sub pe noapte. :)

Firma: e super cool eu sunt undeva la vreun etaj 6, in total sunt 11 si se mananca pe terasa acoperita deci la 12. Mi-au aranjat sa ma ia masina la ora la care vreau si seara ma aduce inapoi cand ii zic. Sunt masinile firmei... de altfel acu sunt cu laptopu in brate si asta se smuceste cu masina asta ca nebunu. /* asta a fost scrisa ieri pe masina ca ma plictiseam ingrozitor on da way home */
Nu or fost toti f incantati sa apar acolo dar cei cu care trebuie sa lucrez sunt chiar f de treaba si ok. Cel mai nashpa e de departe Pradeep este cam cu NU in brate, mi-o zis ca va fi imposibil sa stau atat de departe de firma pt ca drumul ar fi foarte lung, apoi ca mda sa vedem cu transportul (Sharma m-a rezolvat de fapt mai degraba decat el) nu mi-o dat nici pana acu un mobil de-al lui desi i-l cerusem pe mail, mi-a spus ca VPN este imposibil, apoi ca mda daca totusi am cere s-ar rezolva in cateva zile si ca n-as mai putea accesa reteaua locala (mi l-am rezolvat singur cu baiatul de la IT in 15minute si evident ca reteaua merge cand VPN-ul e oprit) etc una alta.
Birocratia e crunta pe aici, orice ai face tre sa tragi o semnatura si sa te notezi pe o lista... iti noteaza laptop-ul ce il aduci cu tine si te pune sa semnezi cand pleci... la pranz e un bar unde e ceai si limonada gratis dar trebuie sa te treci intr-un registru gros cu numele si semnatura, etc... ce mai, peste tot, la intrarea in muzee, cazare, orice, sunt formulare intregi de completat. Dak vad ca esti american (a se citi alb) incearca sa ia tot de pe tine example ieri m-am certat cu o femeie originara din India care vindea mere intr-un oras din India ca nu ii dau 100rp (cca 2 EUR) pe un kil de mere nici daka sta in cap (vreau sa zic ca un pahar mare de suc proaspat stors ce-i drept nu mere ci mango/papaya/something e cca 10rp).

Ca am pomenit de mancare cred ca e ceea ce m-a dat gata cel mai tare, e raiu pentru mine cu atataea orezuri si legume shi sosuri, totul e makar putzintel picant dar pana acum n-am ajuns sa dau de nimic care sa pic de pe scaun de iute. Rata de succes e uluitoare, pana acum am mancat zeci de chestii si un singur sos pot spune ca nu mi-o placut gustul (si era si cam iute). Vreau sa spun ca in afara de orez si unele legume ce le mai recunosc HABAR N-AM ce mananc sau ce condimente sunt alea... dak e leguma sau cereala daca e planta sau animal... ma rog cu animalu e destul de clar pt ca stii tot timpul daca e vegetarian sau nu. Mancarea mi se pare extraordinar de gustoasa. Partea scarboasa e intr-adevar sa-i vezi cum mananca (deshi nu-s toti pe stilu ala asa traditional...) dar nah in principiu cu manutza, orice ar fi... isi baga labele in orez, in carne, in sos, in orice ar fi. Care-s mai ok parka totusi se abtin si macar astea mai pastoase sau cereale le mananca cu lingura/furculita. Am iesit si in oras la cina am mancat tot ce-am prins de exemplu ieri crab una alta au pesti pui fructe de mare cam din astea. Bag in mine la sucuri presate proaspete pana pleznesc, iti stoarce in fatza ta papaya si ananasu si portocalele, e plin de fructe si de-astea. N-am avut nici pe draqu cum zice si Lonely Planet chance favours the brave cu apa am mai avut grija am baut doar bottled si m-am mai exorcizat cu gel din ala de dezinfectat labutzele dar altfel nici un stomac deranjat nikakaka.

Preturile sunt de la rezonabile in jos pana la foarte mici... de exemplu un pranz full la cantina de la firma costa cam jumate de euro... sucurile alea proaspete cum zisei sunt mai ieftine ca apa cred, etc
Hmmm sa vedem... transportul se face cu masinile astea la si de la firma, sunt niste taxiuri... masinile ce-s pe strada sunt diverse indiene de-ale lor mai ales ceva ce se numeste Tata si apoi Suzuki Hyundai din astea. Nu prea vezi masini ca la noi mai e cate un Ford sau un Mercedes. Pe post de taxi mik in oras nu iei masina ci un fel de trotineta acoperita in fata fiind doar soferul iar in spate 2 locuri ca intr-o trasurica... este cca 1 EUR la 10km. Conduc ca nebunii, nu se poate descrie in cuvinte. Toata lumea claxoneaza, nu la modul agresiv ci pt a-si sesiza prezenta. Nu exista semnalizare, doar claxoneaza si eventual mai scot cate o mana pe geam. Seara toata lumea circula cu faza lunga si cand se apropie de tine din spate/fata incep sa semnalizeze cu ea scurt/lung. Venind in weekend pe sosea ma gandeam la fiecare biciclist nesemnalizat si pe langa care treceam in timp ce eram orbiti din fata ca la fericitul castigator al unei vieti la loteria ruseasca. E aglomeratie de zici ca esti intr-un furnicar.. .sensurile de mers se latesc si se ingusteaza dupa cum dicteaza traficul. Mi-or povestit si astia dar nu mi-a venit sa cred pana nu am vazut, dar nu exista NICIO regula de circulatie, nu exista prioritate si nimic. Nu am vazut inca nici un accident sau o tamponare! Cu kikicaru ala pe trei roti care se numeste generic "Auto" poti sa te astepti la tot felu de chestii... in primu rand tre sa fii atent cu tzapitu la bani pt ca trebuie sa intrebi: seara cu nesimtire s-a stabilit regula ca e 1.5 sau chiar 2x tariful de pe contor si uneori si in timpul zilei dak te vad alb s-ar putea sa-ti pretinda la fel. Cand ti-e lumea mai draga soferul trage pe stanga si zice "5 minute" si se duce sa se pishe sau sa bea apa sau ce treaba are el acolo unde o oprit. E f poluat dar nu pot spune ca suntem mult naintea lor la mizerie insa intr-adevar chiar si in zonele unde ti-e mai drag te trezesti cu tot felu de mirosuri sau mormane. Cum zice Relu e asha ca la Caransebes (Caransebes o zis?) Fiecare e in treaba lui, toti vand ceva sau vor sa-ti dea un sfat, sunt ingrozitor de curiosi. Te intreaba de unde vii, cati ani ai, nu tre sa te mire daca vor sa stie cat castigi si tot felul de idiotenii. N-au nici o treaba cu timpu si nu se grabesc. S-ar putea sa-ti spuna despre ceva ca dureaza 5 minute si sa dureze jumate de ora.
Soselele sunt cam ca la noi dar nu stii unde dintr-o data se mai termina cate un asfalt si e o bucata de pamant pe stradute mai mici.

Trupetii astia cu care am umblat sunt foarte prietenosi, iesim la cina sau aiurea seara, ei stau toti intr-un apartament 2 tipe 2 tipi mai vedem filme una alta. Am tinut legatura cam de prin ianuarie de cand stiam ca vin. Vorbesc toti engleza dar care cat de pocit poate... apoi sunt limbile lor care de unde o fi venind. Asa incat daca nu sunt din acelasi stat ori se inteleg in hindi ori in engleza. Cel mai des le vorbesc amestecate asa incat o sa intelegi doar tot a doua fraza cand vorbesc intre ei
In weekend am fost in Pondycherry asta e o fosta colonie franceza deci a fost o tranzitie cu inflexiuni french, toate strazile aveau nume frantuzesti, cladiri in stil european, mancare dintr-o bucatarie indo-franceza... am facut baie am dansat in ceva centru de evenimente al francezilor unde au cantat live nu stiu ce africani o fost suuuuperrelaxant o nebunie. cazare am gasit la ashram astea sunt un fel de centre de meditatie sau nah ceva in genu, trebe doar sa nu bei si sa fii cuminte si se inchid la 10:30 seara, dar altfel am platit 2(doi) euro pe noapte :)) altfel erau de toate pana la hoteluri cu 80 eur/ noapte. 2 euro aia erau pe camera dubla cu baie in camera & de-astea.
Am cam exagerat cu soarele si am stat de m-o durut intr-o seara dar fara greturi sau ceva, ma bronzez incetishor si se duce chiar acum un strat subtire de piele. E cam asa de cald cum e in zilele f calde de la noi vara... dar e suportabil. Cand o sa vina musonul (iunie) o fi mai nasol cu ploi si umezeala.
Aici nu prind calduri pt ca plec dimineata pe la 8 cand e inca ok si seara la 6-7 deja e intuneric. Ah peisajul de pe terasa unde mancam la lucru e superb, se vede un lac si e plin de palmieri coconut f inalti, vegetatie dar si cladirile de birouri din zona...
Bangalore e in plina expansiune, rasar cladiri moderne intre tot felu de cocioabe si casutze, magazine traditionale intre mall-uri, totul se misca ametitor. Sunt extraordinar de multi oameni foarte putini albi da' oricum n-au nici o treaba cu tine decat ca te cred american si deci incearca sa te prosteasca sa cumperi sau sa te ajute cu orice.
Sunt, surpriza, oameni exact ca noi poate in zone mai mizerabile sunt destul de murdari dar altfel sunt curat imbracati dar care cum unii mai sport altii in tot felu de camasi traditionale etc. mi s-au parut chiar curati, ei respecta ca pe un ritual spalarea mainilor inainte de masa, toate wc-urile fie ca sunt gaura sau cu scaun au dushuletzuri din alea mici.

De altfel sunt o gramada de mituri care pot fi demontate cu usurinta odata ce ajungi aici... de exemplu cel legat de miros e valabil in exact masura in care la noi exista oameni nespalati si al caror miros il poti simti. Chestia cu vaca este evident de asemenea o prostie cum ca nu ai voie sa ii faci nimic s-o iei s-o tragi din drum sau de-alea... vaca e folosita si in gospodarii si la munci si la tras, dak te ataca ii dai cu joarda peste cur, o trag tot de funie ca si taranii romani atat ca e un animal sacru si n-au voie sa ii faca rau sau sa il omoare. Intr-adevar gasesti vacile in cele mai neasteptate locuri pt ca nimanui nu-i pasa sa le "mute" altundeva, exact asa cum la noi cainii umbla pe unde apuca fara sa-i "ia cineva din drum". Treaba cu mana dreapta si stanga se cam respecta dar evident nu la modul fanatic ci e pur si simplu in obicei: de exemplu mancarea se poate rupe sau atinge cu mana stanga dar nu trebuie dusa la gura decat cu mana dreapta.

Noah cred ca ma apropii de casa, am facut cca 45 minute asta seara. N-am ajuns inca sa-mi gatesc ceva in bucataria aia ca dupa cum sa manci bine la un restaurant ajunge sa fie vreo 3 euro nici n-are rost. Nu prea mi-e foame, probabil din cauza caldurii, asa ca eu sper sa ma intorc mai usurel.

Inchei acum din orasu asta galagios... e o experienta extraordinara sunt curios in cat timp voi ajunge sa ma enervez sau plictisesc da' asha cum vad eu lucrurile cred ca nu prea curand
got to go now, inchid taraba si eu
claxoanaele mea chinueisccu ayayaya

/* re sunt din nou astazi acum */
Doap. Inca astept sa se rezolve sa pot tipari la o imprimanta de aici. M-or intrebat de unde vin cine e corespondent pe ce proiect si deja 3 oameni s-au ocupat de mine. Imprimanta e aici, o vad, o pot atinge, dar reteaua nu tine cu mine. Cred ca e ceva xtrem de simplu atata ca trebe nimerit omu.

Gata ma duc la lucrurile noastre pupaturi etc. Maya ce e cu privirea asta socata hai ca e coolio aici Letitia am sa te rog sa nu-mi mai dai reply la mailuri cu titlu FR XxXXxX ca te shterg din viata Izoliza porneste aeru conditionat ca ne omori colegii, mi-or zis ca de o saptamana cauta cine le-a ascuns telecomanda Romana unde naiba esti out of office uite cum sunt aici singur si neajutorat Diana aici sa vezi tu salatele de fructe ne-am face fulgushori cu putine ambitii Ayona ay avea acii cu cine sa te lupti prin hartii shi birocratii tot ti s-ar ridica numa tensiunea vestea buna e ca nu exista telpark Mr Bogdan cred ca taramul va fi foarte nefascinant pentru tine ca masinile sunt niste triciclete toate Claudiu pentru trafic am aplicat cum ziceam si la tango si vals vienez ne uitam la puncte fixe prin coltzuri altfel dak iti fug ochii dupa cum merg masinile ametesti Atti cred ca vindem bicicletele sau oricum trebuie o asigurare grasa de viata dak ai vrea sa iesi pe drum acii Elena damn u ai avut dreptate imi place de nu mai vreau pentru ca sa plec Luca ai fi aprox pe taramul tau cu miscarile inverse ale capului RazviDragutzu ar fi nebunie sa-ti poti urma ritmul tau in turnu asta babel si nu in ultimu rand Diana Mica ai putea sa-ti iei de-acii o valiza de zdranganele de pus in gat si la bratari :)

O sa mai apar cu cate vreun mail cand ma apuca scrisu... o sa fac poze dar tre sa admit sunt tot timpu cu gura cascata de mi se pare ca nimic nu poate imortaliza ce se intampla in jurul meu cred ca odata intors o sa fiu ca intr-un film mut si dat cu incetinitoru e periculoase la creiere adventurile astea cred.

V-am pupat pe care vreti pe restul va strang mana sau ce parti ale corpului mai vreti; cand mi se face dor va comunic sper ca n-am uitat persoane importante in lista & ne mai vorbim.

Monday, March 19, 2007

Pitstop 1 - Ganesh

Elefant in Pondicherry, langa un templu al lui Ganesh, zeul cu corp de om si cap de elefant.
Aducand noroc si patron al scribilor, Ganesh a fost nascut de Parvati in absenta tatalui sau, Shiva, care mai apoi i-a taiat capul. Realizand ca si-a macelarit propriul fiu, a facut juramantul sa ii ataseze capul primei creaturi intalnite. Aceasta s-a intamplat sa fie un elefant.







In schimbul a cateva monede, elefantul da binecuvantarea pe capetele trecatorilor. Pe partea interioara a trompei stau tot timpul zeci de monede: niciuna din ele nu cade, desi elefantul face o multime de miscari si trucuri.