MX17

Back in cyberspace, dupa aventuri nebune.
Sa vedem,... nu sunt decat cu trei zile in urma, si am cam doua ore pana la urmatorul autobuz.

Marti 17,... marti 17,... mai mult pentru a tine firul zilelor,...
Am ajuns dupa o noapte pe autobuz prima clasa relativ odihniti, dar din pacate fara un plan prea clar, in San Cristobal de Las Casas: 2160m altitudine, din nou frig ca dracu dimineata. Am ochit un tip care impartea niste brosuri ale unui hostel + excursii, si am facut un plan pe un colt de foaie: trebuie sa ne hotaram foarte rapid, pentru ca in doar o ora am decola spre una din cele mai inedite destinatii din jur: doua sate de mayasi, Zinacantan si San Juan Chamula. Restul zilei l-am putea petrece in orasul colonial, situat intr-o superba vale din Chiapas. Unul din statele cele mai iesite din comun ale Mexicului, Chiapas s-a alaturat acestuia doar in urma unui referendum din 1824 - o vreme fiind administrat din Guatemala. Unele parti din jungla (Lancadon) nu fusesera niciodata cucerite de spanioli!

Zinacantan-ul si Chamula sunt locuite si astazi de indigeni Tzotzil, dar pe cat sunt de apropiate geografic, pe atat sunt de diferite: in timp ce primul este o comuna in toata regula, cu cca 4000 de locuitori, cu administratie, politie, platitori de taxe si toate celelalte, Chamula este un loc unic in Mexic prin faptul ca sunt total in afara regulilor si administratiei federale: cei aproximativ 80000 Chamulani (din care doar 15000 traiesc in localitate, restul fiind imprastiati prin muntii dimprejur) au o organizare proprie, nu platesc impozite, nu permit politiei federale sa intre in teritoriul lor, si printr-un interesant concurs de imprejurari, au un ritual religios absolut bizar.

Am facut cunostinta la 9:30 cu ghidul nostru, Carlos, si soferul Rocky, si ne-am dat seama ca turul este unul "privat" pentru ca doar noi ne anuntaseram pentru acea dimineata. Carlos e carismatic si vorbeste o engleza foarte buna, e o enciclopedie ambulanta, Rocky nu scoate doua vorbe si doar din cand in cand ne va mai aduce aminte pe parcurs ca trebuie sa grabim ritmul.

Zinacantan-ul il parcurgem la repezeala cu masina, intreaga vale e presarata cu sere, cultivarea florilor fiind principala ocupatie a zonei, alaturi de tesut. Programul este un fel de eco-turism rural, incat destinatia noastra este o casa mayasa din sat, unde aflam secretele bauturii posh din trestie de zahar (un fel de tuica), adesea aromatizata cu scortisoara sau cocos, iar apoi luam o masa traditionala de quesadillas facute pe vatra. Aflam cu aceasta ocazie povestea omului creat din patru stiuleti de porumb, de culori diferite, corespunzatoare celor patru rase: alba, galbena (asiatica), a indienilor rosii si a negrilor. Painea traditionala de porumb (un fel de lipii coapte pe vatra) se face din apa, malai, calciu (?) si sare.
Mai multe femei tes, dar dimineata o fac doar pentru "turisti" si apoi nu reusim sa plecam pana nu cumparam cateva panzeturi traditionale.
In chiar prima camera a casei facem deja cunostinta cu sincretismul inedit dintre un altar catolic, cu figurile familiare, dar unde apar si cateva statuete de animale si cateva simboluri pagane. Multe flori, asa cum am vazut in toate bisericile de altfel.

Insa cam atat cu lumea reala, urmatoarea destinatie, Chamula, ne desprinde total de ea: intrarea in sat avertizeaza turistii ca fotografiatul este interzis in timpul ritualurilor si in biserica, dar stim deja (si Carlos ne confirma) ca nu e indicat sa facem fotografii nimanui, decat eventual niste panorame mai largi.
Daca cineva si-a imaginat ca in Chamula sunt niste indieni amarati si vai de ei, se inseala: mentinerea unei armate proprii si darzenia cu care nu permit interferentele guvernului federal (a se citi: taxe, taxe) au condus la o activitate de contrabanda extrem de intensa: urci un pic pe dealurile din jur si poti lua ce AKM doreste sufletul tau, iar in sat au rasarit o multime de vile in stil californian sau european, cu masini doua pana la patru, cu curti largi si cu sateliti pe acoperis. Urcatul pe dealuri este o gluma, fireste: ai fi urgent legat si dus in fata tribunalului indian pentru o astfel de intruziune.

Totul a inceput prin 1545, cand Bartolome de Las Casas, episcop de Chiapas, cel mai acerb protector spaniol al populatiei indigene, ajunge in Chamula: asta dupa ce a invatat limba locala tzotzil, si reuseste sa castige increderea indigenilor. Ritualurile mayase pagane sunt infuzate de imaginile sfintilor catolici, de Biblia tradusa, insa Bartolome nu ajunge sa observe vreo finalitate a demersului sau, parasind Mexicul in exil, fiind excomunicat de catolici. Chamulanii raman cu gura cascata si nu inteleg ce li s-a intamplat si nici unde a disparut protectorul lor, si dupa mai mult de patru sute de ani gasim in acest sat desprins de timp si lume o formula magica 25% ritual catolic si 75% mayas, intr-o comunitate de un vizibil mercantilism.
Vizitam cimitirul: mormintele au cruci (insa nu catolice), sunt frumos decorate de la Ziua Mortilor, si aflam ca sticlele, farfuriile de plastic si fructele stricate din jur nu sunt mizerie, ci acesta e modul prin care rudele comemoreaza placerile mortului: daca era cineva caruia ii placea sa manance, ii aduc farfurii de plastic cu alimente, daca ii placeau fructele, le vei gasi presarate pe mormant. Pamantul e acoperit cu ace lungi de pin, crucile sunt colorate diferit in functie de varsta mortii: albe pentru copii, albastre pentru adulti si negre pentru cei mai batrani. Unele morminte au mai multe cruci insa nu din cauza ca sunt mai multi membri ai familiei, ci in functie de importanta si rangul celui ingropat.
Este singurul loc din sat in care putem face fotografii in voie, pentru ca mai departe vom fi partasi mai mult sau mai putin cu usile inchise la ritualuri incredibile: luam bilet de intrare in biserica, unde ni se precizeaza din nou ca nu e permis fotografiatul. Aflam de la Carlos ca exista pe youtube o inregistrare reala, pentru care un turist a riscat mai mult decat poate isi imagina.

Desi biserica este aparent catolica, pentru ca inauntru sunt statuetele unor sfinti cu mainile taiate si imaginea lui Isus (desi este venerat dupa Sf. Ioan Botezatorul!), ne desprindem rapid de aceasta aparenta: samani bolborosesc incantatii luand pulsul la mana stanga a bolnavului, pasand pe deasupra unor lumanari de mai multe culori aprinse pe podea sticle de suc acidulat si gaini vii. Pentru lumanari exista retete precise pentru numar si culoare, in functie de problema care trebuie rezolvata (bani, sanatate, dragoste), iar gaina este cea care va prelua toate energiile negative, pe parcursul ritualului: aceasta este plimbata si pe deasupra capului si corpului credinciosului, in timp ce de asemenea se ard ierburi magice purificatoare, pentru ca la urma sa i se franga gatul (pasarii, zic). Carnea va fi mancata mai tarziu. Ceara de la lumanari este stransa cu lopatele speciale si va fi dusa la reciclat. Samanii sunt platiti cu bani buni, marfa insa e adusa de acasa: posh care este improscat din gura peste credincios, si suc acidulat pentru ca ritualul are nevoie de ragaituri cat mai puternice, care semnifica ridicarea catre zei a duhului propriu.
Acestea fiind spuse, pare firesc genul de judecata ce se aplica in Chamula, si in ziua de azi: un tribunal local indian va decide "amenzi" in bax-uri de Coca Cola sau litri de posh, precum si lovituri de bici. Totul in functie de gravitatea faptei. Colaboreaza cu politia federala doar in cazuri grave de omoruri, insa chiar si in astfel de situatii un Chamulan va prefera sa fie omorat in sat decat sa fie predat politiei.
In biserica este permis orice: trebuie inteleasa semnificatia total diferita a acestui spatiu, unde poti sa mananci, sa bei, sa vorbesti, sa faci picnic daca vrei: asemanarea este mai degraba de facut cu un spital. Localnicii vorbesc in voie, insa majoritatea sunt acolo pentru ritual in sine. Nu putem sa nu fim frapati de prezenta sticlelor de Fanta si Coca Cola (initial doar bautura alcoolica era folosita pentru producerea pardon ragaiturilor insa odata cu descoperirea apei gazoase si, astazi, a bauturilor carbogazoase, s-a ajuns la aceasta inedita combinatie). Tehnologia este de asemenea omniprezenta, samanul poate acum sa mormaie niste vraji si in secunda urmatoare sa se intrerupa pentru a vorbi la un Blackberry,... tot in astfel de termeni se negociaza si casatoriile, viitoarea sotie neavand nici un cuvant de spus in privinta deciziei, ea fiind cumparata pe un anumit numar de bax-uri de bautura sau Coca Cola, o masina-doua, etc.

Iesim din biserica cu falca picata, si ascultand cu maxima atentie comentariile ghidului, nu putem sa nu fim extrem precauti in timp ce facem cateva fotografii, treaba este ca nu au nimic cu turistii, ci isi dau seama ca acestia le aduc venit, ci este vorba despre credinta ca fotografia le fura sufletul. Daca cumva s-ar intampla accidente, ne spune Carlos, ar veni sa-ti ceara amabil (?) sa stergi ce ai facut, in faza urmatoare ti-ar distruge card-ul, pentru ca mai apoi sa fii dus direct la tribunal unde ai fi probabil biciuit sau ar trebui sa platesti un numar imens de sticle de suc. Welcome to Chamula!

Parasim satul si ne intoarcem in San Cristobal. Pentru restul zilei vizitam Muzeul de Medicina Mayasa, cumparam fructe din piata, si cand ajungem mai pe centru ne prinde un frig ingrozitor de nu apucam sa facem decat niste poze la biserica, tremurand, si fugim spre hostel. Cam 5 grade noaptea, si abia asteptam ziua urmatoare, de cand incepand vom fi la altitudine mult mai mica. Fructele sunt ca naiba, cu exceptia guava si a unor portocale, probabil printre ele am cumparat si legume sau alte ciudatenii (de exemplu un fel de dovleac negru ca smoala si care nu avea niciun gust, apoi un fruct verde cu tepi mari si inauntru cu un fel de gust stricat si un sambure gigantic,...)