Instalatorul Ionica ma priveste cu un aer superior – moldovean ciudat-mucalit –, taie inca o bucata de teava de cupru, apoi mormaie printre dinti, privindu-si cu interes degetul mare: “nu are cum sa fie intoxicatie cu ADHD”.
Don’t google, n-are niciun sens ce spunea. ADHD e un sindrom, ce-i drept, il pomenisem recent intr-un raspuns la trupa de colegi cu care se pare ca voi sarbatori un “team-building”, la incercarea lor de a gasi un nume pentru echipa. S-a propus, nu mai stiu daca de catre Adriana Leustean sau de catre Cristian Storynescu (numele au fost schimbate, pentru a proteja identitatea celor in cauza), numele de “Adunatii din deal”… am precizat asadar in interventia mea ca ADD e chiar o prescurtare fericita, ba chiar ADHD, ba chiar la doar un pas distanta sindromul Tourette. Now please, google.
Ma trezesc. Mirat de asa instalator. E patru fara putin. Din visul asta nici nu mai are rost sa adorm, oricum alarma e pusa la patru si noua minute. Aprind veioza si imi alunec privirea pe peretii colibei: impletiturile de bambus, in trei culori, traversele din tulpina de bambus, ma amuz din nou la panoul de intrerupatoare de langa usa.
Fac rapid o jumatate de dus pentru ca la ora asta nu curge apa calda. Imi apuc hainele ude ce stateau pe veranda, le mototolesc cu cele murdare, pun separat antichitatile in hartie de ziar in malayalam, petrec minute bune fotografiind o broasca de marimea unei unghii, ratacita cumva prin baie (probabil sosita prin podea), zbor pe usa afara. La receptie nu e nimeni, tusesc, strig, bat cu cheia in birou, aleg sa miros valurile pana soseste masina.
Care trece pe langa mine si parcheaza in curte. Ma intorc din drum, intre timp apare si maimutoiul de serviciu, nu pricepe nimic, ii spun ca am de platit un masaj si o cina. Spune ca nu stie sa-mi spuna cat costa cina. Nici eu. Asa ca stam. Rasfoim indelung copia pasaportului, copia rezervarii, copia facturii pentru masaj. Copia pasaportului, copia rezervarii, copia… Il opresc in engleza suparata si ii spun sa aleaga: imi spune cat platesc: platesc si plec, sau nu imi poate spune cat sa platesc: nu platesc, si plec. Nu sunt sigur ca a sesizat diferenta de optiune, mai face putina yoga pe teancul de hartii, cauta “in computer” si imi spune cifra.
Drum lung: trebuie sa explic inca o data cand am venit in India, daca sunt singur, de ce nu sunt casatorit, ca el are nevasta cu doi copii, cat castig pe luna, cat costa o nunta in Romania, ce populatie avem, si sa promit ca data viitoare stau mai mult in Kerala. Are patruzeci-patruzeci si cinci de ani, un cap mare cu o mustata groasa la fel cu a celorlalti, indesat si imbracat pe culori deschise. Ca toti ceilalti, soferi. Trage masina pe stanga. Suntem in mijlocul lui nicaieri, si ma gandesc ca am zis ceva de rau. “One minute, Sir”, stinge toate becurile de la masina, iese in ploaie si marcheaza cel mai apropiat gard. Imi vine sa-i smulg ochii cimpanzeului, dar cata vreme el e singura mea sansa de a ajunge la aeroport, n-am s-o fac. Ma gandesc deja ca la ramas bun va vrea sa dea mana cu mine, apoi mai departe minutios, ca intr-un volan de piele, la suficiente astfel de numere, in cativa ani, materialul se va impregna cu…
Evitam in ultimul moment un barbat cu scutec portocaliu pierdut pe marginea soselei, mergand nauc cine stie unde la cinci si jumatate, farurile pe faza lunga de pe contrasens ne tiuie in ochi.
Biletul meu electronic are o problema. Adica 31 august,… nda,… si 3 septembrie… pai cum? Exact: vineri dus, acum intors – e in regula? Sa vedem, sa vedem, 31 august,… 3 septembrie… Las plictisit geanta pe trotuar si astept ca politaiul de securitate sa-si faca teatrul de individ important montat la poarta principala a aeroportului. Se uita din nou la mine intrebator, ma incapatanez sa-l las sa descifreze singur, privirea face inca o cursa intre foaie si mirarea mea, iar in secunda cand zambesc si dau sa-i explic: e biletul de intors, pentru… Da, da, da, e in regula! Dar poftiti…
Krishna nu a pus cerere pentru masina la aeroport, asa ca stau deja de un sfert de ora, atacat periodic de cate vreun sofer gata sa-mi faca un pret bun pentru taxi. Peste inca patruzeci si cinci de minute voi fi luat de Mahantesh si depus, adormit, in al treilea nivel din fagurele Aricent.
Don’t google, n-are niciun sens ce spunea. ADHD e un sindrom, ce-i drept, il pomenisem recent intr-un raspuns la trupa de colegi cu care se pare ca voi sarbatori un “team-building”, la incercarea lor de a gasi un nume pentru echipa. S-a propus, nu mai stiu daca de catre Adriana Leustean sau de catre Cristian Storynescu (numele au fost schimbate, pentru a proteja identitatea celor in cauza), numele de “Adunatii din deal”… am precizat asadar in interventia mea ca ADD e chiar o prescurtare fericita, ba chiar ADHD, ba chiar la doar un pas distanta sindromul Tourette. Now please, google.
Ma trezesc. Mirat de asa instalator. E patru fara putin. Din visul asta nici nu mai are rost sa adorm, oricum alarma e pusa la patru si noua minute. Aprind veioza si imi alunec privirea pe peretii colibei: impletiturile de bambus, in trei culori, traversele din tulpina de bambus, ma amuz din nou la panoul de intrerupatoare de langa usa.
Fac rapid o jumatate de dus pentru ca la ora asta nu curge apa calda. Imi apuc hainele ude ce stateau pe veranda, le mototolesc cu cele murdare, pun separat antichitatile in hartie de ziar in malayalam, petrec minute bune fotografiind o broasca de marimea unei unghii, ratacita cumva prin baie (probabil sosita prin podea), zbor pe usa afara. La receptie nu e nimeni, tusesc, strig, bat cu cheia in birou, aleg sa miros valurile pana soseste masina.
Care trece pe langa mine si parcheaza in curte. Ma intorc din drum, intre timp apare si maimutoiul de serviciu, nu pricepe nimic, ii spun ca am de platit un masaj si o cina. Spune ca nu stie sa-mi spuna cat costa cina. Nici eu. Asa ca stam. Rasfoim indelung copia pasaportului, copia rezervarii, copia facturii pentru masaj. Copia pasaportului, copia rezervarii, copia… Il opresc in engleza suparata si ii spun sa aleaga: imi spune cat platesc: platesc si plec, sau nu imi poate spune cat sa platesc: nu platesc, si plec. Nu sunt sigur ca a sesizat diferenta de optiune, mai face putina yoga pe teancul de hartii, cauta “in computer” si imi spune cifra.
Drum lung: trebuie sa explic inca o data cand am venit in India, daca sunt singur, de ce nu sunt casatorit, ca el are nevasta cu doi copii, cat castig pe luna, cat costa o nunta in Romania, ce populatie avem, si sa promit ca data viitoare stau mai mult in Kerala. Are patruzeci-patruzeci si cinci de ani, un cap mare cu o mustata groasa la fel cu a celorlalti, indesat si imbracat pe culori deschise. Ca toti ceilalti, soferi. Trage masina pe stanga. Suntem in mijlocul lui nicaieri, si ma gandesc ca am zis ceva de rau. “One minute, Sir”, stinge toate becurile de la masina, iese in ploaie si marcheaza cel mai apropiat gard. Imi vine sa-i smulg ochii cimpanzeului, dar cata vreme el e singura mea sansa de a ajunge la aeroport, n-am s-o fac. Ma gandesc deja ca la ramas bun va vrea sa dea mana cu mine, apoi mai departe minutios, ca intr-un volan de piele, la suficiente astfel de numere, in cativa ani, materialul se va impregna cu…
Evitam in ultimul moment un barbat cu scutec portocaliu pierdut pe marginea soselei, mergand nauc cine stie unde la cinci si jumatate, farurile pe faza lunga de pe contrasens ne tiuie in ochi.
Biletul meu electronic are o problema. Adica 31 august,… nda,… si 3 septembrie… pai cum? Exact: vineri dus, acum intors – e in regula? Sa vedem, sa vedem, 31 august,… 3 septembrie… Las plictisit geanta pe trotuar si astept ca politaiul de securitate sa-si faca teatrul de individ important montat la poarta principala a aeroportului. Se uita din nou la mine intrebator, ma incapatanez sa-l las sa descifreze singur, privirea face inca o cursa intre foaie si mirarea mea, iar in secunda cand zambesc si dau sa-i explic: e biletul de intors, pentru… Da, da, da, e in regula! Dar poftiti…
Krishna nu a pus cerere pentru masina la aeroport, asa ca stau deja de un sfert de ora, atacat periodic de cate vreun sofer gata sa-mi faca un pret bun pentru taxi. Peste inca patruzeci si cinci de minute voi fi luat de Mahantesh si depus, adormit, in al treilea nivel din fagurele Aricent.
1 comment:
de ce nu:)
Post a Comment