Oasis 1 - Vienna

Plecarea a fost cea mai precipitata din istorie... dupa ce cu o zi inainte stiam ca voi zbura doar miercuri, s-a dovedit ca nu sunt bilete pe ruta Timisoara-Viena, si ca ar fi bine sa o iau la picior mai din timp. Adica,... in cateva ore, astazi!! Abia am ajuns sa-mi strang obectele de pe la lucru si sa-mi mai copiez niste documente pe laptop, ca a trebuit sa fug... cu un plan ambitios de a ma si tunde in centru.
Am aruncat de-a valma in bagaj ce chiloti am apucat, socotind la repezeala pe cate zile ar fi ideal sa stau curat, am pus un teanc gros de tricouri, slipul si niste pantofi - ce-am zis eu ca dau mai bine in desert, am turnat apa la sarpe si i-am pus aparatele pe mod automat, nu ne-am pupat si nimic ci am luat-o la goana pe scari, pana la masina... lucru,... parcat... verificat mailul rapid inca o data,... asigurare medicala,... zbor?

Pe drumul spre aeroport mi s-a facut negru in fata ochilor, ati fi aparate daca nu stiti nodul acela in gat cand realizezi ca n-ai pus "ce era mai important" - ei bine in cazul meu a fost blestematul de incarcator de laptop! Telefon urgent, mi-am dat trei secunde de gandire sa-mi dau seama cine ar putea conduce cel mai repede pe urmele taximetristului, catre aeroport,... decizia a fost rapida: Bogdan... now!!
Nici macar el insa,... nu s-a putut pune cu furtuna ce venea dinspre west,... avionul a trebuit sa plece inainte de ora planificata, incarcatorul a ramas la sol. Mai nasol ca niciun zbor nu ajungea pana a plecarea mea de a doua zi catre Cairo, asa ca urma sa ma descurc, cumva... la fata locului: ori scoteam din piatra seaca ceva scula compatibila, ori inventam rapid un panou solar pentru soarele Egiptului, la care sa-mi fac deci mailurile sa curga si scripturile sa se invioreze.

Asa incat, cu stomacul strans, n-a fost cel mai placut zbor,... am luat un tren pana in centrul Vienei, unde, la o distanta de doua statii de metrou mi-am gasit hotelul cu nume duios Carlton Opera Wien. Cochet si strans pe corp, cu un lift de epoca unde la urcare usile etajelor fugeau cu viteza frecandu-ti genunchii, si cu un mic dejun decent, a meritat linistit cei cincizeci de euro pe o noapte.

Pana am ajuns pe jos in cealalta parte a centrului, alunecand pe langa cladirile ce se aplecau deasupra mea cu priviri severe, am mancat ceea ce s-ar putea numi decent un kilogram de inghetata, incat la intors am luat metroul. De altfel se facuse destul de tarziu, si ziua ce urma se anunta din nou una pe fuga,...